Video Primarul Pivariu, după ce a semnat autorizația de construire pentru Spitalul Regional: „Floreștiul apare ca și jucător important în ceea ce privește dezvoltarea zonei”

Primarul Pivariu, după ce a semnat autorizația de construire pentru Spitalul Regional: „Floreștiul apare ca și jucător important în ceea ce privește dezvoltarea zonei”
| Foto: Facebook.com/bogdannicolaepivariu - Ședință de lucru privind proiectul Spitalului Regional de Urgență

Spitalul Regional de Urgență din Cluj a primit, săptămâna trecută, autorizația de construire din partea Primăriei Florești. Urmează licitația de execuție a lucrărilor care va fi realizată de către ministerul Sănătății.

Edilul Bogdan Pivariu a vorbit, la ZIUA LIVE, despre cât de important este acest proiect de mare anvergură pentru comunitatea pe care o conduce.

„Din fericire au venit toate avizele și documentația a fost completă. Autorizația de construire s-a emis joia trecută. Este un lucru foarte important pentru noi. Floreștiul apare ca și jucător important în ceea ce privește dezvoltarea acestei zone. Ne bucurăm că alături de municipiul Cluj-Napoca și județul Cluj, putem fi și noi părtași în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea zonei Metropolitane și a regiunii. Este cel mai mare spital din Transilvania. Urmează lansarea licitației, iar prima va fi probabil de amenajare și pregătire a terenului”, a declarat, la ZIUA LIVE, Bogdan Pivariu.

Spitalul Regional de Urgență de la Cluj va avea 849 de paturi pentru îngrijirea pacienților internați, 19 săli de operație, 60 de paturi pentru urgențe, 70 de camere pentru îngrijiri în ambulatoriu și circa 80 de camere dedicate serviciilor de diagnostic și tratament.

Unitatea sanitară va funcționa ca spital de urgență de nivel înalt, ce va fi organizat, în premieră, pe centre de servicii, urmând a utiliza tehnologii medicale avansate. Estimarea este că edificarea spitalului va dura patru ani de la semnarea contractului de execuție, valoarea totală a investiției implementate prin Ministerul Sănătății fiind de 540 de milioane de euro.

Reamintim, în acest context, faptul că terenul pe care urmează să fie edificată instituția spitalicească a fost preluat de către Consiliul Județean Cluj prin Hotărâre de Guvern în anul 2012, după care forul administrativ județean și-a îndeplinit toate obligațiile asumate pentru viabilizarea acestuia. În luna noiembrie 2017 Consiliul Județean Cluj a predat acest teren către Ministerul Sănătății pentru a se putea obține de către România, prin intermediul Guvernului, finanțarea europeană necesară.

Comenteaza