Primul loc de joaca incluziv din Cluj-Napoca în Parcul Rozelor
- Scris de Ziua de Cluj
- 25 Mar 2022, 11:50
- Administraţie
- Ascultă știrea
Concursul de proiecte pentru realizarea unui loc de joacă incluziv pentru (.com)unitate, inițiat de Serviciul de Ajutor Maltez în România și lansat în cadrul Bienalei de Arhitectură Transilvania 2021, și-a desemnat câștigătorul în persoana arhitectului Septimiu Moldovan.
Spațiul de joacă, ce urmează a fi construit pe un teren pus la dispoziție gratuit de Primăria Municipiului Cluj-Napoca în Parcul Rozelor din oraș, va fi destinat tuturor copiilor, atât celor cu tulburări de auz sau de spectru autist, paralizii cerebrale, dizabilități intelectuale sau neuromotorii, cât și copiilor sănătoși din punct de vedere clinic.
”Copiii cu nevoi speciale trebuie să aibă parte de un tratament diferit și special, specific situației lor, adaptat nevoilor, dar nicidecum nu trebuie împinși la marginea societății. Trebuie căutată integrarea și includerea lor în cercul tuturor copiilor. Conceptul propunerii mele se leagă de premisa aceasta şi merge dincolo de o amplasare mai mult sau mai puțin aleatorie de echipamente accesibile pentru toți participanții”, a declarat arh. Septimiu Moldovan, câștigătorul concursului de idei.
La realizarea și implementarea acestui proiect amplu vor colabora și Iulian Haba, fondator Sport Advisor cu experiență în presă și management sportiv și IT, și Adrian Resteman, kinetoterapeut U-BT și echipa națională de baschet a României, autorii celui de-al doilea proiect finalist al concursului de idei organizat în cadrul BATRA 2021.
”Suntem convinși că acest proiect va atrage interesul comunității prin participare în faza de execuție și susținerea prin sponsorizări a implementării. Ne dorim ca, în faza de proiectare, să fie cooptați specialiști în proiectarea spațiilor de joacă (arhitecți, peisagiști, ingineri etc.), precum și specialiști în educația fizică a persoanelor cu dizabilități din cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport”, a adăugat Iulian Haba.
Parteneriat public-privat: Primăria pune la dispoziție terenul, de 900 mp, Serviciul de Ajutor Maltez suportă costurile, de 800.000 lei
Noul loc de joacă incluziv va fi amenajat în zona sudică a Parcului Rozelor, pe o parcelă liberă de aproximativ 900 mp, pusă la dispoziție în mod gratuit de Primăria Municipiului Cluj-Napoca. Amenajarea va include elemente de joacă educativă, astfel încât copiii să poată deprinde anumite abilități și să învețe să comunice prin joacă (elemente senzoriale, elemente pentru dezvoltarea îndemânării, a coordonării, pentru dezvoltarea motricității etc.).
”Dorim să vă mulțumim pentru interesul acordat ideii noastre, aceea de a oferi comunității clujene un loc de joacă accesibil tuturor. Într-o societate civilizată este imperios necesar să existe un loc de joacă unde să încurajăm incluziunea prin joacă, să înlăturăm discriminarea, să creăm un mediu în care toți copiii, indiferent de abilitățile lor, să poată interacționa”, spune Tischler Ferenc, secretar general al Serviciului de Ajutor Maltez în România.
”Locurile de joacă pentru copii au unul dintre cele mai importante roluri în dezvoltarea unor comunități. Ele sunt locuri bine definite prin care se dezvăluie lumea înconjurătoare. Joaca nestructurată, liberă, le permite copiilor să-și folosească toate resursele fizice, cognitive și emoționale. Prin joacă sunt puse la treabă imaginația și creativitatea. Copiii descoperă, astfel, ce le place și ce îi pasionează. Aceste preferințe se pot transforma, odată cu trecerea timpului, în hobby-uri sau chiar cariere. Mai mult, joaca în aer liber este o metodă foarte bună de a avea activitatea fizică necesară pentru un corp și o minte sănătoasă”, a declarat arh. Daniela Balog-Tecău, coordonator al proiectului Loc de joacă Incluziv pentru (.com)unitate din cadrul BATRA 2021.
Costurile totale de realizare a locului de joacă incluziv sunt de aproximativ 800.000 de lei (fără TVA) și vor fi suportate de către Serviciul de Ajutor Maltez în România. Realizarea proiectului se va face în două etape: prima, cea de proiectare, va dura aproximativ o lună, iar cea de-a doua, de implementare, va dura aproximativ 8 luni.