Priorităţile lui Uioreanu: Parcare pentru Cluj Arena şi Spitalul Regional de Urgenţă. Fără Primărie
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 18 Iun 2012, 23:12
- Administraţie
- Ascultă știrea

Din 1 iulie, imediat ce va fi învestit, noul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ), Horea Uioreanu, va încerca să acapareze de partea sa Ministerul Sănătăţii în vederea demarării proiectului Spitalului Regional de Urgenţă. Deşi guvernul nu a alocat niciodată bani pentru acest proiect, Uioreanu se arată încrezător că de data aceasta lucrurile vor sta altfel. De asemenea, el are în plan să relanseze vechiul proiect angajat de predecesorii săi pentru realizarea unui parking subteran în zona Cluj Arena, mai exact pe spaţiul dintre sala polivalentă şi stadion.
Pentru că s-au făcut multe speculaţii pe seama sa, noul preşedinte al CJ, Horea Uioreanu, a ţinut să precizeze, la REALITATEA FM Cluj, că nu şi-a făcut un scop în a-i da afară pe oamenii din echipa fostului preşedinte Alin Tişe. "Ştiţi cum se spune, câinii care latră tare nu muşcă. Aşa încât n-aş vrea ca oamenii din instituţia Consiliului Judeţean să se sperie că am să vin eu şi am să produc cine ştie ce schimbări. E drept că voi face o analiză, şi chiar voi avea nevoie şi de un audit intern, iar asta pentru că vreau să ştiu exact cum stau. În special mă interesează situaţia de la nivelul regiilor şi societăţilor subordonate. Acest lucru nu însemană neapărat că trebui să plece oameni. Acolo unde nu sunt probleme lucrurile vor rămâne neschimbate. Pentru că sunt convins că există şi angajaţi buni. Unde sunt, însă, probleme, unde lucrurile funcţionează mai greu, fie că vorbim de regia de drumuri, de societatea Clujana, de societatea Cluj Arena şi nu numai, atunci da, dacă se impun schimbări, le vom face", a comentat Horea Uioreanu.
Referitor la Cluj Arena, acesta a spus că este nemulţumit de faptul că sunt implicate cheltuieli foarte mari şi că deocamdată societatea nu obţine deloc venituri. "La stadion avem cheltuieli de minim 60.000 de euro pe lună, ceea ce înseamnă 720.000 de euro pe an. Dacă societatea nu produce mai nimic, atunci înseamnă că avem o problemă pentru care trebuie să găsim soluţii", a comentat Uioreanu. În opinia sa, problema nu stă neapărat la actuala echipă de management. "Nu vreau să spun că am ceva cu actualul director, pentru că, până la urmă, situaţia de la stadion nu o poate rezolva singur. Soluţiile, strategia de gestionare a acestui obiectiv trebuie să plece tot de sus, adică de la noi, Consiliul Judeţean", a spus Uioreanu. Întrebat dacă pe viitor ia în calcul ca pe stadionul Cluj Arena să fie primit şi clubul CFR, acesta nu a negat ideea, însă nici nu a aprobat-o.
"Pot să vă spun că vom găsi cele mai bune soluţii", s-a mulţumit să spună Uioreanu. Un aspect important pe care acesta l-a amintit s-a referit la necesitatea realizării unei parcări în vecinătatea stadionului. "Acest sadion nu poate fi omologat FIFA pentru că nu avem parcări. Neapărat trebuie să realizăm un parking şi aceasta va fi una din preocupările mele imediat după ce voi fi instalat", a spus Uioreanu. Vechiul plan promovat de fostul vicepreşedinte al administraţiei judeţene, Radu Bica, privind amenajarea unui parking în zona subterană dintre stadion şi sala polivalentă, va fi actualizat, a admis Uioreanu.
De asemenea, un alt proiect important, a comentat Uioreanu, este cel al Spitalului Regional de Urgenţă. Având în vedere că atât din partea administraţiei locale Floreşti, cât şi din partea administraţiei municipiului Cluj-Napoca s-a lansat ipoteza că pentru acest proiect nu se mai doreşte cheltuirea de fonduri locale, Uioreanu a venit cu un răspuns ferm. "Cine spune că pentru acest proiect avem nevoie de Primăria Cluj-Napoca? Eu am spus întotdeauna că pentru acest proiect avem nevoie de bani de la guvern şi aşa se va întâmpla", a afirmat Uioreanu. Numai că pentru acest proiect guvernul nu a alocat niciodată finanţare, chiar dacă atât Marius Nicoară, din 2006, cât şi Alin Tişe, din 2008, au făcut demersuri ample pentru realizarea spitalului. "De data aceasta lucrurile vor sta altfel. Dispunem de un amplasament şi vă asigur că banii pentru realizarea acestui spital regional de urgenţă, care va funcţiona în sistem integrat, vor veni. Ministerul Sănătăţii va colabora cu noi în sensul acesta", a spus Uioreanu.