Probleme pe Drumul Bistriței. Tișe: Luăm în considerare rezilierea contractului cu Napoca
- Scris de Claudia Romitan
- 30 Iun 2020, 16:56
- Administraţie
- Ascultă știrea
Pe drumurile județene cuprinse în programul anual de lucrări aprobat de CJ Cluj lucrările vor continua în ritm intens toată vara, a anunțat Alin Tișe. Sunt însă probleme pe Drumul Bistriței.
”La drumurile județene se lucrează și se va lucra toată vara, potrivit listei de drumuri pe care am actualizat-o la ședința precedentă. Lucrăm intens pe anumite drumuri, vom ajunge și pe drumurile care au fost abandonate de societățile pe care le-am dat afară din contracte și cu care ne judecăm. Vom finaliza Băișoara, Mărișel, Frata - Viișoara, Recea Cristur, Așchileu- Borșa- Fundătura, Iclod-Aluniș, Măguri Răcătău-Măguri, Mărișel-Măguri Răcătău.
Vom intra pe drumul pe care l-am preluat acum ceva vreme de la Sălicea la Tureni, unde există un interes mare pentru că sunt părinți cu copii care merg acolo, existând o mini grădină zoologică, un drum foarte rău. De asemnea, vom finaliza Buru-Iara până la limita cu județul Alba, vom merge cu acest drum până la Tureni unde sper să putem să preluăm 15 kilometri din Tureni de la primărie, care este acum în procedură de preluare. Vom finaliza Aghireș la limita cu județul Sălaj. Vom intra și pe drumurile noi aprobate în ședința trecută”, a spus Alin Tișe referitor la șantierele în derulare de pe drumurile județene.
”Avem însă acele probleme la drumurile în modernizare, acolo unde lucrează firma Napoca, ce ne creează mari probleme în Bonțida, Gădălin. E vorba de Drumul Bistriței care are o porțiune făcută bine, venită de la Așchileu, dar de la Bonțida lucrează firma Napoca. În Bonțida este un dezastru, suntem în întârziere mare. Discutăm de drumul care merge înspre Gădălin, noroc că nu s-a ținut anul acesta festivalul de la Bonțida pentru că era un dezastru. Avem mari probleme pentru că nu avem decidenți la firma Napoca, Inspectoratul de stat în construcții refuză să ne dea aviz pentru faze de lucrări pentru că nu respectă proiectul în totalitate.
Deci avem o mare problemă pe Drumul Bistriței. Dacă firma Napoca nu își revine și nu intră în contract o să ne asumăm la fel cum ne-am asumat cu firma Kiat rezilierea de contract, intrăm pe întreținere cu firma pe care o avem și repetăm licitația. Am avut deja experiența cu Kiatul și nu mai vreau să stau un mandat întreg ca să așteptăm, să ne rugăm de ei”, a explicat președintele CJ Cluj.