Încă doi jucători au plecat de la CFR Cluj. La cine a renunțat clubul din Gruia

Încă doi jucători au plecat de la CFR Cluj. La cine a renunțat clubul din Gruia
| Foto: facebook.com/cfr1907

Vicecampioana României a rezilitat contractele a doi fotbaliști ce nu au evoluat în actuala stagiune.

După ce a vândut cei mai importanți jucători în perioada de mercato din vară, CFR Cluj a renunțat și la oamenii care nu au șanse să prindă nici măcar banca de rezerve. Formația din Gruia a reziliat contractele lui Valentin Serebe și Andrei Peteleu.

"FC CFR 1907 CLUJ SA vs. SERBE VALENTIN YACOBO – Încetare raporturi contractuale. Admite cererea. Constată încetarea raporturilor contractuale prin acordul părților, începând cu data de 11.09.2024. Definitivă.

FC CFR 1907 CLUJ SA vs. PETELEU IONUȚ ANDREI – Încetare raporturi contractuale. Admite cererea. Constată încetarea raporturile contractuale prin acordul părților, începând cu data de 11.09.2024. Definitivă.", se arată pe site-ul LPF.

Primul a ajuns în Gruia în vara anului trecut și a evoluat mai mult pentru echipa secundă, însă a bifat și 4 apariții la CFR Cluj. În schimb, Peteleu, care a petrecut sezonul trecut la Universitatea Cluj, a strâns de-a lungul carierei 73 de meciuri în tricoul vișiniu și a cucerit trei titluri în Superligă alături de "feroviari".

Comenteaza