Proiect european compromis. Câţi bani ar trebui să dea Clujul înapoi la UE şi ce soluţie alternativă există

Proiect european compromis. Câţi bani ar trebui să dea Clujul înapoi la UE şi ce soluţie alternativă există
Autorităţile locale şi judeţene, prefectul judeţului şi reprezentanţi ai Gărzii de Mediu au avut recent o sedinţă de urgenţă pe tema crizei depozitării gunoaielor.

Proiectul pe bani europeni al Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (CMID) este în mare întârziere, iar primăriile din judeţ se confruntă cu probleme grave în depozitarea gunoaielor menajere, fiecare fiind nevoită să găsească soluţii alternative de transport spre alte depozite autorizate.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Tişe, a afirmat că, în condiţiile întârzierii mari care există în realizarea proiectului, a perspectivelor de prelungire a termenului de finalizare cu câţiva ani şi a cheltuielilor neeligibile (consolidarea dealului din cauza alunecărilor de teren şi altele, n. red.), care au ajuns deja la 2,3 milioane de euro, se impune o analiză serioasă dacă acest proiect mai trebuie continuat sau nu.

Am avut mai multe discuţii în ultima perioadă şi pot să vă spun că există riscul ca acest centru să fie compromis în totalitate, iar  într-un timp foarte scurt va trebui să decidem dacă acesta mai continuă sau nu.

Este o decizie extrem de delicată, sunt bani europeni, dar dacă va fi nevoie, trebuie să vedem ce putem valorifica din ce s-a făcut până acum şi câţi bani trebuie să dăm înapoi Uniunii Europene. Sunt foarte multe implicaţii şi poate o să râdeţi dacă vă spun că de câteva zile nu pot să dorm din cauza asta", a declarat Tişe.

Soluţia care să înlocuiască acest centru de depozitare ar fi un incinerator modern în care să fie arse gunoaiele, şi care nu implică probleme de poluare a mediului. Potrivit preşedintelui CJ, un asemenea incinerator costă de la 5 milioane de euro în sus, în funcţie de cât este de performant. Incineratorul ar putea fi administrat fie în regim public, fie în regim privat.

Până la punerea în funcţiune a unui incinerator, soluţia pentru primării ar fi staţiile de depozitare temporară. Câteva există deja în judeţ, dar ar mai trebui deschise şi altele, este de părere şeful forului judeţean. Până acum judeţul a primit de la UE pentru depozitul ecologic 15 milioane de euro, bani care, dacă se va renunţa la proiect, ar trebui daţi înapoi.

Etapele în analiza continuării sau nu a proiectului CMID ar fi mai următoarele: în prima fază specialiştii CJ Cluj vor face un raport despre oportunitarea sau nu a proiectului, apoi plenul CJ Cluj ar trebui să aprobe realizarea unei consultanţe, cel mai probabil făcută de o firmă externă, cu privire la acest proiect.

Abia după asta consiliul şi apoi Asociaţia Eco-Metropolitan, din care fac parte toate primăriile din judeţ, să decidă renunţarea la proiect. Alin Tişe crede că până cel târziu la sfârşitul anului să fie tranşată problema într-un fel sau altul. El a precizat că, din discuţiile pe care le-a avut cu primarii din judeţ, 70-80% dintre aceştia înclină spre decizia „Stop joc!" în cazul proiectului CMID.

Şeful CJ spune că până la luarea unei decizii definitive, proiectul CMID va continua conform graficului stabilit, următoarea decizie aşteptată fiind anunţarea câştigătorului licitaţiei pentru finalizarea lucrărilor, abandonate din 2014. CMID, care face parte dintr-un proiect mai mare, denumit Sistem de Management Integrat al Deşeurilor, a fost pornit încă din 2011.

Contractul de execuţie cu vechea asociere condusă iniţial de societatea Confort Timişoara, care a intrat în insolvenţă, iar apoi de firma italiană Atzwanger, a fost reziliat de CJ în 2014, pe motiv că o mare parte a lucrărilor la celula de depozitare a deşeurilor sunt neconforme şi trebuie refăcute. Proiectul CMID a fost scos din nou la licitaţie în primăvara acestui an de către CJ Cluj.

Comenteaza