Proiectul pentru reamenajarea Cetățuii intră în comisia de Urbansim

Proiectul pentru reamenajarea Cetățuii intră în comisia de Urbansim

Planul Urbanistic Zonal de  amenajare a Cetățuii, proiect rezultat în urma unui concurs de soluții din 2019, va fi prezentat în ședința din 30 mai a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU).

Documentația, publicată pe site-ul primăriei, se referă la Ansamblul Urban Cetățuia și este inițiativa administrației publice locale – Primăria Municipiului Cluj Napoca, conform temei de concurs de soluții Amenajarea ansamblului urban Cetățuia organizat de către Primăria Municipiului Cluj-Napoca împreună cu Ordinul Arhitecților din Romania în cursul anului 2019. Proiectul a fost întocmit de METAPOLIS Architects, Atelier MASS, Studio de peisaj ANA HORHAT.

Suprafața studiată pentru amenajarea dealului Cetățuia este de 15 ha (10 ha aflate în proprietate publică). Având în vedere unicitatea Cetățuii, în propunerea de proiect prezentată specialiștii au pus accentul pe păstrarea cadrului natural al zonei și pe realizarea de intervenții punctuale și minimale.

Practic, se propune accesibilizarea dealului printr-un sistem de alei extinse, dar subordonate peisajului. Se dorește, de asemenea, păstrarea accentului pe spațiile verzi și pe peisaje, iar ameliorarea imaginii urbane se va face în concordanţă cu caracterul istoric al zonei, prin dezvoltarea cu prioritate a deplasărilor pietonale şi a spaţiilor destinate acestora, precum și a modalităţilor de deplasare velo.

Mobilierul urban va fi integrat unui concept coerent pentru imaginea urbană a spaţiilor publice din întregul ansamblu protejat. Proiectanții au propus, pe lângă un sistem de alei şi platforme pentru circulaţii pietonale şi velo, mobilier urban, amenajări pentru joacă, odihnă, sport si alte activităţi în aer liber, construcţii pentru activităţi culturale şi alimentaţie publică deschise publicului larg și terase sezoniere în spațiul public asociate acestor funcțiuni, grupuri sanitare, spaţii pentru administrare și întreţinere. De asemenea, în peisaj vor fi integrate elemente precum bănci dotate cu USB, panouri de afișaj și informare turistică, sistem de iluminat care să pună în evidență cadrul natural. 

Se impune refacerea geometriei inițiale a bastioanelor. Porțile de acces – se impune conservarea / restaurarea tuturor corpurilor de clădire păstrate conform reglementărilor în vigoare pentru monumente de clasa A. Clădiri păstrate – se impune conservarea / restaurarea tuturor corpurilor de clădire păstrate conform reglementărilor în vigoare pentru monumente de clasa A.

Platoul cetății se va aduce obligatoriu la o formă apropiată de forma istorică originală prin demolarea actualei parcări de autoturisme.  Se vor înlătura diferențele de nivel și a parcării asfaltate astăzi precum și a vegetației nepotrivite care obturează relațiile vizuale între elementele fortificației: porți, bastioane, val de pământ.  Se popune crearea unui platou pietonal multifuncțional cu suprafețe minerale și insule de vegetație înaltă, asemănătoare atmosferei istorice din fortificația barocă.

În clădirile perimetrale platoului se permit doar activități culturale și de alimentație publică deschise către spațiul public, iar pe suprafața pietonală a platoului se vor putea amplasa terase sezoniere cu mese și umbrele de soare asociate acestor funcțiuni. Se interzice permanentizarea sub orice formă a teraselor sezoniere și a funcțiunilor comerciale în spațiul public, amplasarea corturilor sau a altor structuri de acest fel. o Încurajarea activităților temporare pe platou precum evenimente, târguri, manifestări culturale, expoziții, festival de film, teatru, etc. Aceste evenimente vor avea o perioadă limitată de desfășurare și vor funcționa pe baza regulamentului local de urbanism. Limitarea accesului auto doar in scop de aprovizionare și accese de serviciu pentru clădirile prezente pe platoul cetății. Este obligatorie restaurarea accesului nelimitat fără posibilitate de închidere prin gangurile celor trei porți ale cetății.

În proiect a fost integrat și Turnul Parașutiștilor, care ar putea deveni un punct de reper pentru întreaga zonă.

Întregul concept de amenajare, cu detalii pentru fiecare zonă și pentru funcțiuni diverse, poate fi consultat pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca, la secțiunea Comunitate/Cetățeni/Centrul de Inovare și Imaginație Civică: https://primariaclujnapoca.ro/.../centrul-de-inovare-si.../

 

Comenteaza