Proprietarii din Sopor amenință primăria cu procese

Proprietarii din Sopor amenință primăria cu procese

Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru realizarea cartierului Sopor a ajuns pe masa Comisiei de Urbanism a municipiului Cluj-Napoca. Au fost 4 ore de discuții cu zeci de proprietari de terenuri din zonă, care amenință municipalitatea cu instanța. Va urma o altă dezbatere a comisiei.

Cartierul se va întinde pe 240 ha, iar aici ar urma să locuiască între 50.000 şi 70.000 de oameni. Proiectul prevede un traseu pentru transportul în comun cu şase staţii de autobuz, dar şi o staţie de tren. Și metroul va avea o stație terminus în noul cartier.

Sunt peste 800 de proprietari privați, care vor putea construi doar după prevederile PUZ-ului. În ceea ce privește exproprierile pentru cauză de utilitate publică, prețul este stabilit de lege, undeva la 11 euro/mp, mult sub prețul pieței (n.red. de la 80 euro/mp). Pentru zonele unde urmează să fie construite investiţii private, proprietarii ar urma să se asocieze și să realizeze “micro-puz-uri”, conform masterplan-ului general.

Zona viitorului cartier va fi străbătută de două trasee majore de circulație publică:

• Inelul Sudic – Tronsonul Someșeni-Borhanci pe treimea superioară nordică a teritoriului;
• Calea Soporului – cu traseul conform celui prevăzut în Planul Urbanistic General.

Transportul public și cel alternativ sunt încurajate, în detrimentului celui auto.

Obiective de utilitate publică

Pentru a facilita prevederea și urmărirea realizării obiectivelor de utilitate publică sunt necesare operațiuni ce vizează transferul legal (expropriere în interes public local) din domeniul privat în domeniul public pentru realizarea urbanizării zonei. În cadrul P.U.Z.-ului Masterplan Sopor sunt prevăzute următoarele dotări:

- Spații verzi publice de diferite categorii;
- Tramă stradală cu diverse categorii de străzi publice;
- 6 unități de învățământ;
- Zone dotări sportive
- Clădiri în parteneriat public-privat, clădiri cu mixaj funcțional;
- Zone pentru clădiri multifuncționale culturale.

Tipuri de proprietate asupra terenurilor și construcțiilor

În zona P.U.Z.-ului Masterplan Sopor se vor regăsi trei forme de proprietate: 
 
- Proprietăți publice – străzi, spații verzi, scuaruri minerale civice, dotări ale zonelor rezidențiale;
- Proprietăți private – locuințe, servicii etc.;
- Proprietăți publice-private

ÎNĂLȚIMEA MAXIMĂ ADMISĂ A CLĂDIRILOR

Regimul de înălțime maxim admis este de trei niveluri supraterane cu următoarele configurații: 
 
a) parter + etaj + mansardă/nivel retras;
b) demisol + parter + mansardă/nivel retras). Retragerea ultimului nivel va fi mai mare sau egală cu 1,80 m față de planul fațadei spre stradă / spațiul public.

Totalizat, regimul de înălțime nu poate depăși una dintre următoarele configurații:
a) (S) +P+1+M;
b) (S) +P+1+R;
c) D+P+M;
d) D+P+R

„Taxă de urbanism” pentru dezvoltarea cartierului Sopor

Primarul Emil Boc a vorbit, la ZIUA LIVE, despre propunerea introducerii unei „taxe de urbanism” pentru .

"Taxa de urbanism este o propunere pe care am făcut-o în cadrul unei dezbateri pentru a fi analizată de către cei interesaţi şi dacă va găsi susţinere, va fi promovată. Ea doreşte să sprijine investitorii privaţi, pe cei care au terenuri în Sopor. Discutăm strict de Sopor sau de viitoare extensii ale Clujului cu peste 100 de hectare.

Ce avem în cartierul Sopor astăzi: 240 de hectare de teren, care sunt toate private, avem iniţiativa Primăriei care spune că noi facem PUG şi masterplanul care spune unde sunt parcurile, bulevardele, grădiniţele, şcolile, ca să avem un cartier ordonat, premieră în România.

Ce urmează după? Cine face bulevardele, şcolile, etc?! Lăsăm privaţii să se înţeleagă între ei, când vin înţeleşi la noi, primesc autorizaţie sau ce am enunţat eu e ca municipalitatea să îşi asume şi pasul următor şi să spună: nu numai că v-am făcut masterplanul general, cum arată un cartier modern, dar facem şi insfrastructura de bază, bulevard, şcoală, grădiniţă, parc, exproprierile.

Din banii cui? Bani publici nu pot ca să fac o investiţie privată, doar dacă recuperez. Şi atunci acum? Putem lua un credit din care să facem aceste lucrări şi Primăria trebuie să îşi recupereze aceşti bani de la investitorii privaţi, pentru că este un cartier privat. Şi atunci, modalitatea prin care se poate recupera este o taxă de urbanism, adică fiecare investitor, în funcţie de câţi metri pătraţi contruibili are, plăteşte o taxă din care se fac aceste utilităţi, despre care am vorbit: şcoală, creşă, grădiniţă, parc, etc.

Propunerea trebuie discutată cu proprietarii de terenuri, în CL, eu am enunţat această idee de a veni să ajut", a declarat edilul Clujului.

Cartier de 250 de hectare

Primăria Cluj-Napoca este prima administrație publică locală din România care a demarat un proiect de dezvoltare de la zero a unui nou cartier de locuințe. Masterplanul viitorului cartier Sopor se va întinde pe o suprafață de 250 ha. PUZ-ul este realizat de către o echipă de arhitecți, care a fost aleasă în urma unui concurs internațional de soluții, și anume Asiza Birou de Arhitectură – echipă coordonată de arhitecții Vlad Sebastian Rusu și Octav Olănescu.

O nouă dezbatere publică pe tema realizării cartierului Sopor ar urma să aibă loc în luna martie 2023.

Comenteaza