PUZ-ul pentru aquapark-ul din Grigorescu, aprobat în Consiliu Local. Ce urmează / Posibilă asociere pentru proiectul din Chinteni

PUZ-ul pentru aquapark-ul din Grigorescu, aprobat în Consiliu Local. Ce urmează / Posibilă asociere pentru proiectul din Chinteni

Consilierii locali au aprobat PUZ-ul pentru aquapark-ul din Grigorescu. 

Studiile de prefezabilitate și fezabilitate, dar și studiul de oportunitate vor fi pe masa consilierilor locali cel târzie în luna martie 2025, promite edilul Emil Boc.

„Cel târziu în luna martie vom propune la pachet studiul de prefezabilitate și studiul de fezabilitate, deoarece valoarea investiției depășește 50 de milioane de euro și, conform legii, este nevoie de ambele documente. De asemenea, ăentru a respecta normele de mediu, proiectul include realizarea unui parking subteran. Un alt pas important în implementarea proiectului este relocarea unei rețele electrice de înaltă tensiune gestionate de Transelectrica. Această etapă este esențială pentru a asigura spațiul necesar construcției Aquapark-ului", a declarat edilul Emil Boc. 

După finalizarea și aprobarea documentației, se va trece la implementarea efectivă a proiectului.

Unii consilieri locali spun că viitorul aquapark este prea mic și investiția prea mare, alții ar dori ca acesta să fie construit în zona metropilitană pentru a nu aglomera orașul, în speță cartierul Gheorgheni. Municipalitatea spune că este singurul teren pretabil pe care îl are primăria în proprietate și disponibil pentru o asemenea investiție.

Asociere pentru realizarea aquapark-ului Chinteni

Un proiect de mai mari dimensiuni este prevăzut în Chiteni, iar edilul Emil Boc nu exclude implicarea municipalității clujene în realizarea obiectivului „Este o opțiune să ne asociem”.

Aqua Park Chinteni, cu o valoare estimată de 35 milioane euro, va avea o suprafaţă de 6,6 hectare, construcţia urmând sa fie finalizată în 2 ani. 

Investiție pe 5 ha

Viitorul aquapark va fi amenajat pe o suprafață de peste 5 hectare, terenul fiind localizat în vestul intravilanului municipiului Cluj-Napoca, pe malul sudic (stâng) al Someșului.

Aquapark-ul va fi construit din corpul clădirii principale, care va fi funcțional pe tot parcursul anului și va adăposti vestiare, spații de alimentație publică, ansamblu de wellness și spa, sala de fitness, aerobic și cycling, dar și un ansamblu de bazine acoperite.

De asemenea, ansamblul va cuprinde și o zonă de agrement exterioară, care va fi disponibilă pe timpul verii și va cuprinde bazine și piscine pentru copii și adulți, plajă exterioară, clădire de acces și construcții independente pentru alimentație publică și pentru spații comerciale, alături de o parcare subterană cu 249 de locuri.

Capacitatea de deservire a complexului va fi pentru un flux de aproximativ 3.000 de persoane/zi pe timpul verii, dintre care 800 la interior și 2.200 de persoane la exterior. 

Valoarea investiției este estimată între 20-40 de milioane de euro, fonduri din bugetul local. 

Proiectant general: S.C. AE DEVELOPMENT S.R.L.. Manager proiect: DANIELA MARIȘCU. Proiectant de specialitate (documentație de urbanism PUZ): AGORAPOLIS SRL. Aquatica Experience un brand deținut de Daniela Mriscu, CEO al companiei Aqua Azur din Poarta Albă (Constanța), de la care, în 26 august 2022, Primăria Cluj-Napoca a contractat, prin achiziție directă, servicii de peste 133.960 lei pentru realizarea unui studiu de fundamentare pentru realizarea aquapark-ului.  

Aquaparkul, corelat cu proiectul centurii metropolitane

Potrivit documentației lansate în dezbatere publică, proiectul de realizare a centurii metropolitane se suprapune parţial cu zona de studiu, având un impact major asupra acesteia prin creşterea accesibilității, fiind în acelaşi timp și o premisă pentru o atractivitate crescută a zonei sugerând investiția propusă ca fiind oportună. Astfel, PUZ-ul este corelat cu proiectul propus pentru centura metropolitană și cu PUZ Remodelarea malurilor Someşului Mic – zona 1 aprobat prin H.C.L. nr. 1002/2018.

Totodată, terenul reglementat prin PUZ este străbătut o de linie de înaltă tensiune, care este propusă spre relocarea în subteran.

Construirea aquaparkului din Cluj-Napoca este prevăzută în Strategia integrată de dezvoltare urbană Cluj-Napoca (SIDU) 2021-2030. De asemenea, potrivit prevederilor Planului urbanistic general, în zona vestică a municipiului Cluj-Napoca, pe amplasamentul ştrandului Sun, este reglementată o zonă verde cu caracter tematic (aquapark).

Comenteaza