Răsturnare de situaţie în scandalul transportului din Cluj

Răsturnare de situaţie în scandalul transportului din Cluj
Surpriză de proporţii din partea unor transportatori privaţi care au decis să conteste licitaţia prin care s-au atribuit traseele în judeţul Cluj. Proiectul transportului metropolitan poate fi relansat, recunoaşte Horea Uioreanu.

Traseele intrajudeţene au fost adjudecate în mod ilegal pentru că nu au fost respectate condiţiile de atribuire prevăzute în caietul de sarcini, spun la unison patru operatori privaţi de transport public. Ei au cerut oficial Prefecturii să atace în instanţă Hotărânea Consiliului Judeţean, prin care au fost validate rezultatele acestei licitaţii. Subprefectul Mihnea Iuoraş arată că dacă se ajunge la instanţa de Contencios Administrativ, Hotărârea Consiliului Judeţean se suspendă de drept. Preşedintele administraţiei judeţene, Horea Uioreanu admite că o astfel de ipoteză poate conduce la relansarea proiectului de transport metropolitan.

Compania Fany nu se află în dispută doar cu RATUC ci şi cu o parte din operatorii privaţi de transport. Ei reclamă modul în care Fany a reuşit să câştige cele mai multe şi mai importante trasee în judeţul Cluj. Licitaţia s-a desfăşurat fără a se ţine seama de regulamentul iniţial privind atribuirea acestor trasee arată transportatorii, astfel că doar unele firme ar fi fost favorizate.

„Programul de atribuire a acestor trasee s-a aprobat într-un fel, iar la licitaţie s-a procedat altfel. Noi eram pregătiţi să licităm pe grupe de trasee, aşa cum s-a prevăzut iniţial în program, numai că în timpul licitaţiei ne-am trezit că traseele au fost urcate separat pe site. Dacă ne uităm cine a câştigat majoritatea traseelor din Cluj înţelegem cum de s-a ajuns să se comită o astfel de ilegalitate", a comentat Liviu Jişa din partea societăţii Tours Claus.

Acesta a precizat că a făcut notificare la Consiliul Judeţean încă din momentul în care s-a finalizat licitaţia, dar cu toate acestea, rezultatele au fost validate în plenul de şedinţă, iar acum doar Prefectura Cluj mai poate rezolva problema. „Este anormal ce s-a întâmplat. Noi ne-am pregătit ofertele în funcţie de programul anunţat şi eram pregătiţi să licităm pe grupe de trasee. Fany, în schimb, a licitat numai pe traseele care i-au convenit", a reclamat Jisa. După încheierea licitaţiei derluate la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale, rezultatele privind atribuirea licenţelor pe judeţul Cluj au fost asumate şi validate de Consiliul Judeţean, prin Hotărârea 424, emisă în 23 decembrie, 2013.

Firmele de transport Feldiberc Trans, Tours Claus şi Auto Trust Corporation au depus o contestaţie la Instituţia Prefectului, cerând ca această această Hotărâre să fie atacactă în Contencios - Administrativ. „Am semnalat ilegalităţile care s-au comis şi sunt convins că această Hotărâre va fi suspendată", a spus Jişa.

Subprefectul Mihnea Ioraş a precizat că această contestaţia a fost depusă în 9 ianuarie 2014. „Noi am cerut Consiliului Judeţean să ne transmită toate documentele care au stat la baza emiterii acestei Hotărâri. Aşteptăm, de asemenea, şi un punct de vedere pe tema aceasta. În cazul în care ajungem la concluzia că reclamaţiile transportatorilor sunt întemeiate, atunci ne vom putea adresa Instanţei de Contencios Administrativ. Dacă se va întâmpla să ajungem în acest punct, trebuie spus că Hotărârea Consiliului Judeţean se va suspenda de drept", a spus Mihnea Iuoraş.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu a precizat că în cazul în care s-ar ajunge la suspendarea Hotărârii 424, licitaţia privind atribuirea traseelor intrajudeţene ar trebui reluată. „Dacă se consideră că licitaţia s-a derulat greşit, foarte bine, n-am o problemă să cer să fie reluată. În mod normal, suspendarea Hotărârii prin care s-au aprobat licenţele de transport conduce la o astfel de situaţie şi atunci eu mă voi conforma, desigur", a spus Uioreanu. Mai mult, acesta a apreciat că această situaţie favorizează proiectul de transport metropolitan. „Dacă vom fi puşi în situaţia de cere ca această licitaţie să se reia, vom putea scoate, din nou, traseele Floreşti, Baciu, Chinteni şi Apahida, astfel încât ele să fie incluse în sistemul de transport metropolitan", a anunţat Uioreanu.

Directorul Fany, Cristian Măhălean spune că nu există posibilitatea ca licitaţia să fie reluată, pentru că acest lucru nu este decis de Consiliul Judeţean ci de organismul din cadrul Minisetrului Dezvoltării, care se ocupă de această procedură. În ce priveşte contestaţia depusă de opratorii privaţi amintiţi, Măhălean spune că de fapt ar fi vorba despre o singură persoană care ar deţine controlul asupra acestor firme. „Domnul Jişa este supărat pentru că noi am câştigat un traseu de-al lor. El este patron la toate cele patru firme. Însă ar trebui să ştie că nici noi nu eram la curent cu faptul că nu vom putea licita pe grupe de trasee. De altfel, am depus şi noi o contestaţie pe motivul acesta. N-am putut să licităm pe grupe de trasee şi din pricina asta am pierdut traseul Cluj Napoca - Mociu", a spus Cristian Măhălean. Fany a câştigat cele mai multe trasee în judeţul Cluj, însă, Măhălean spune că, în mare, este vorba despre aceleaşi rute pe care compania a mai operat şi înainte. Pe lângă rutele din Chinteni, Baciu şi Floreşti, Fany mai operează şi pe Frata- Feldioara, Cluj - Dej, Cluj - Someşu Rece, Cluj - Mărişel, Cluj - Cojocna etc.

 

Comenteaza