Revoluţia parcărilor, programată în mai

Revoluţia parcărilor, programată în mai
Modificarea sistemului de taxare a locurilor de parcare din centru va intra în dezbatrere la pachet cu taxele locale pe 2014.

Aplicarea unor costuri diferenţiae pentru închirierea locurilor de parcare din centrul oraşului are doi susţintători la nivelul primăriei, cei doi viceprimari, a afirmat primarul Emil Boc, în cadrul dezbaterii proiectului de buget al oraşului pe 2013.

"Consider că în centrul istoric nu este normal să parchezi maşina mai mult de două ore în timpul zilei, să blochezi locurile de parcare, dacă lucrezi în centru. Este o practică care se aplică în toate ţările civilizate. Poţi veni în oraş, să-ţi plăteşti parcarea, dar nu poţi rămâne în zona centrală mai mult de două ore. În acest fel toată lumea poate veni la o instituţie să-şi rezolve problemele, să meargă la bancă, iar dacă are de staţionat o perioadă mai lungă poate folosi parking-urile", a subliniat consilieriul local Gabriel Oniga (USL). Acesta a adăugat, în cadrul întunirilor legate de proiectul de buget al administraţiei locale Cluj-Napoca, că în inelul II de parcări periferic centrului ar trebuie să se permită parcarea pe toată durata zilei. „Cei care deţin abonamente ar trebuie să parcheze doar în intervalul 18.00 - 8.00 dimineaţa. Aşa nu ar fi probleme cu parcările", a mai completat consilierul.

Edilul Emil Boc a declarat că modificare sistemului de taxare a locurilor de parcare din centrul oraşului are şanse să fie modificată, mai ales că aplicarea tarifării la interval orar în cazul centrului istoric îi are ca susţinători pe cei doi viceprimari clujeni, Ana Horvath şi Gheorghe Şurubaru.

Primarul a avansat ca orizont de timp pentru iniţierea demersurilor de modificare a regulamentului de închiriere a locurilor de parcare din centru, luna mai. "Atunci vom iniţia dezbaterea privind taxele şi impozitele locale pe care le vom aplica din 2014 şi putem lua în discuţie şi chestiuna costurilor diferenţiate la parcările publice. Până atunci oamenii din executiv se pot gândi şi la soluţiile tehnice pentru aplicarea acestei măsuri", a subliniat Boc.

Primăria taxează 40.000 de locuri de parcare, dintre care 3.500 sunt cele din centrul oraşului, inclusiv din parkingul Moţilor. Administraţia locală încasează în medie pe lună aproximativ 170.000 de euro din taxarea locurilor de parcare amenajate în oraş. Cele mai mari venituri se obţin din abonamentele de parcare. Banii obţinuţi din taxarea locurilor de parcare merg înspre construirea parcărilor supraterane de cartier.

Locurile de parcare create de primărie în oraş acoperă necesarul a doar jumătate din maşinile plătitoare de taxe la autoritatea locală clujeană. Potrivit strategiei primăriei aplicate până în prezent, se încercă suplimentarea locurilor de parcare în centrul oraşului, pentru că acestea sunt aducătoare de venituri consistente. În centrul oraşului, potrivit specialiştilor primăriei ar fi nevoie de 5.000-10.000 de parcări ca să rezolve cererea de la turişti şi de la clujeni.

Lobby pentru sistem integrat de parcare

Grupul de consilieri USL a militat încă de la începutul anului pentru introducerea unui sistem integrat de parcare în municipiu. Acesta ar cuprinde parkinguri la intrările/ieşirile din oraş racordate de sistemul de transport în comun prin acordare de bilete de călătorie), parcări pe structură metalică în cartiere (module pe două nivele) în locul garajelor metalice, dar şi modificare tarifării locurilor de parcare din centrul oraşului. Aceştia au mai cerut primarului ca anul acesta să se demareze studii de fezabilitate pentru identificarea unor amplasamente în aşa fel încât o parte din propuneri să se poată materializa. „Este vorba despre un proiect cu implementare multianuală. Când vom avea sistemul de ticketing, acesta va permite parcare la intrările în oraş pentru că vom avea un noi tip de bilete de călătorie. Mai e nevoie pentru celelalte propuneri de identificare unor suprafeţe compacte de teren", a menţionat primarul.

 

 

Etichete
Comenteaza