S-a semnat contractul de finanțare pentru traseul cicloturistic „Velo Apuseni”. Banii vin din PNRR

S-a semnat contractul de finanțare pentru traseul cicloturistic „Velo Apuseni”. Banii vin din PNRR

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a semnat, miercuri, contractul de finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a proiectului inter-județean „Velo Apuseni”.

Investiția prevede realizarea a 227 km de piste de biciclete, desfășurate pe teritoriul județelor Cluj, Bihor și Alba. Din lungimea totală a traseului cicloturistic, peste 40%, respectiv 92,4 km, se vor amenaja strict pe teritoriul județului Cluj.

„Este un obiectiv important prin intermediul căruia dezvoltăm, cu fonduri europene nerambursabile,  infrastructura de trasee cicloturistice din zona Munților Apuseni. Pașii următori constau în realizarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic, respectiv demararea licitației pentru execuția lucrărilor. Cu siguranță, întreaga zonă va avea enorm de câștigat, atât din punct de vedere turistic cât și al dezvoltării economico-sociale a întregului areal”, a transmis șeful CJ Cluj, Alin Tișe.

În ceea ce privește Consiliul Județean Cluj, au fost deja demarate măsurătorile pentru întăbulare, echipa de implementare a proiectului ocupându-se în momentul de față de partea de achiziții.

Valoarea totală a proiectului finanțat prin PNRR - Planul Național de Redresare și Reziliență este de 110 milioane lei.

Reamintim faptul că în luna decembrie 2022 a fost încheiat un acord de parteneriat între județele Bihor, Cluj și Alba în vederea depunerii proiectului VELO APUSENI - Amenajare trasee cicloturistice în munții Apuseni, pe zona județelor Bihor, Cluj și Alba.

Comenteaza