Șapte europarlamentari din Comisia pentru dezvoltare regională vin la Cluj-Napoca. Ce îi interesează să vadă în oraș

Șapte europarlamentari din Comisia pentru dezvoltare regională vin la Cluj-Napoca. Ce îi interesează să vadă în oraș

O delegaţie de şapte europarlamentari din Comisia pentru dezvoltare regională, condusă de Younous Omarjee (Grupul Stângii din Parlamentul European), va vizita, miercuri, o serie de obiective de infrastructură şi mediu finanţate cu fonduri europene din judeţul Cluj.

„Această vizită a delegaţiei este extrem de importantă pentru comisia noastră şi pentru Parlamentul European, pentru că ne va oferi o perspectivă asupra modului în care sunt puse în aplicare fondurile pe teren, dar şi informaţii despre nevoilor cetăţenilor şi autorităţilor locale. Acest lucru va fi esenţial pentru discuţiile noastre privind viitorul politicii de coeziune. Aşteptăm cu nerăbdare să vizităm România”, a menţionat Younous Omarjee (Grupul Stângii din Parlamentul European – GUE/NGL, FR).

Din delegaţie fac parte un europarlamentar din Polonia, Krzysztof Hetman (PPE), unul din Bulgaria, Andrey Novakov (PPE), şi Corina Creţu (S&D), Daniel Buda, Mircea Hava şi Dan Motreanu (PPE), toţi deputaţi din cadrul Comisiei pentru dezvoltare regională.

„În contextul crizei combinate de energie şi inflaţie, precum şi al impactului considerabil pe care războiul din Ucraina îl are asupra regiunilor din România, deputaţii europeni vor analiza situaţia de pe teren şi vor discuta provocările actuale şi nevoile viitoare cu reprezentanţii locali şi regionali şi beneficiarii fondurilor. Aceştia vor avea, de asemenea, oportunitatea de a face schimb de opinii pe această temă cu membri ai Parlamentului României. Concluziile vizitei vor fi folositoare în ceea ce priveşte implementarea bugetului alocat politicii de coeziune în actualul exerciţiu bugetar 2021 – 2027”, se arată într-un comunicat remis presei.

În cadrul misiunii, eurodeputaţii vor vizita proiectul de pe râul Someş care vizează modernizarea şi extinderea infrastructurii pentru ciclism şi trafic pietonal, sprijinitdin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). De asemenea, aceştia vor afla mai multe despre Parcul de Inovare Cluj, creat pentru a coordona şi dezvolta Centrul Regional de Excelenţă pentru Industrii Creative (CREIC), şi Centrul de Tehnologie, Evoluţie, Antreprenoriat şi Microîntreprinderi (TEAM). 

Comenteaza