Se extinde rețeaua de apă într-o localitate clujeană. Investiție de peste 2,3 mil. lei

Se extinde rețeaua de apă într-o localitate clujeană. Investiție de peste 2,3 mil. lei
| Foto: Facebook.com/cjcluj

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a semnat autorizația de construire necesară executării lucrărilor de extindere a rețelei de alimentare cu apă potabilă în satul Feldioara, comuna Cătina.

„Este foarte important ca cetățenii acestui județ să beneficieze de aceleași categorii de servicii edilitare, indiferent de zona în care locuiesc, sau de activitatea pe care o desfășoară. Apa potabilă furnizată din rețea nu trebuie să mai fie privită ca un lux, ci ca o normalitate, iar Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă Someș fac eforturi susținute ca județul să fie racordat integral”, a precizat Tișe.

În prezent, pe teritoriul localității Feldioara este în curs de execuție un proiect local de alimentare cu apă, care însă acoperă doar cca. 50% din necesarul de apă. În plus, o parte dintre gospodării sunt amplasate la o distanță considerabilă de centrul satului, locuitorii lor întreținându-se, în mod aproape exclusiv, din realizarea de activități agricole și creșterea animalelor. 

În acest context, în vederea creării condițiilor igienico-sanitare pentru toți locuitorii acestui sat, s-a impus necesitatea extinderii rețelei existente, aflate în execuție, pe toate străzile și capetele de străzi rămase neacoperite. 

Conform reprezentanților forului județean, noua rețea proiectată va avea o lungime totală de 4.810 metri. De asemenea, în vederea asigurării presiunii optime, vor fi amplasate trei stații de pompare a apei.

Investiția, în valoare totală de peste 2,3 milioane de lei, va fi realizată de Primăria comunei Cătina. După finalizarea lucrărilor, rețeaua va fi preluată în sistem centralizat de către Compania de Apă Someș S.A.

Comenteaza