Societăţi ale Consiliului Judeţean Cluj, verificate de Curtea de Conturi. Ce au constatat inspectorii financiari

Societăţi ale Consiliului Judeţean Cluj, verificate de Curtea de Conturi. Ce au constatat inspectorii financiari
Printre instituţiile cu capital de stat care au fost verificate de Curtea de Conturi în 2015 se află şi câteva societăţi aflate în subordinea Consiliului Judeţean Cluj.

Este vorba despre Compania de Apă Someş (CAS), Univers T, Pază şi Protecţie Cluj (PPC) SRL. În raportul Curţii de Conturi privind finanţele publice locale pe 2014 la nivelul judeţului, se arată că fiecare din aceste trei entităţi au comis anumite abateri de natură financiar-contabilă.

Societatea verificată a diminuat nejustificat valoarea terenurilor aflate în proprietate, suma estimată a abaterii fiind de 3.364 mii lei. Au fost repartizate salariaţilor participaţii la profit aferente anului 2013, deşi nu a fost cuprinsă această distribuire în bugetul aprobat pe 2013 şi nici în contractul colectiv de muncă, suma estimată a abaterii fiind de 28 de mii lei. Societatea verificată a înregistrat eronat pe cheltuielile anului 2014 "Studiul de oportunitate în vederea realizării obiectivelor de investiţii"l aceste cheltuieli fiind aferente unor investiţii viitoare, suma estimată a abaterii fiind de 24 de mii lei.

În perioada 2011-2014 au fost efectuate cheltuieli cu impozitul pe terenul aferent imobilului trecut în proprietatea publică a Judeţului Cluj şi în administrarea Judeţului Cluj, în sumă de 2.514 lei, fără ca aceste cheltuieli să fie recuperate de către SC Univers T SA Cluj-Napoca", scrie Curtea de Conturi în "Sinteza rezultatelor acţiunii de control desfăşurată la Univers T SA".

Curtea de Conturi a formulat recomandări şi a dispus anumite măsuri către Univers T: „Conducerea entității va întreprinde măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciului cauzat entităţii, ca urmare a plăţii impozitului pe terenul aferent clădirii trecute în proprietatea publică a Judeţului Cluj şi pentru recuperarea în condiţiile legii; Conducerea entității va întreprinde măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciului cauzat entităţii ca urmare a plăţii participării salariaţilor la profit fără a avea prevedere bugetară."

În urma verificărilor făcute la CAS, Curtea de Conturi a constatat abateri de natură financiar-contabilă: „Realizarea unor obiective de investiţii publice cu aprobarea Consiliului Local al Primăriei Cluj-Napoca, finanţate din taxa specială și evidenţierea acestora în patrimoniul companiei în contul contabil 21211 "Mijloace fixe - bunuri de retur" fără ca UATM Cluj să facă parte din Asociaţia de dezvoltare intercomunitară, care are calitatea de autoritate delegantă pentru toate unităţile administrativ teritoriale de pe raza de activitate a judeţelor Cluj şi Sălaj, suma estimată a abaterii 5.881 de mii lei.

Inventarierea generală a patrimoniului în perioada 2012-2013 nu a fost efectuată cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale. Astfel, nu s-a procedat la inventarierea anuală a bunurilor din domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale comunale, în valoare de 520.374.615,99 lei, date în concesiune CAS".

Recomandările Curţii de Conturi în acest caz sunt: „Conducerea CAS va întreprinde demersurile necesare în vederea clarificării situaţiei mijloacelor fixe realizate din taxa specială instituită la nivelul Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Cluj-Napoca, atât din punctul de vedere al regimului juridic al acestora, cât şi din punct de vedere al evidenţierii în contabilitate. Conducerea CAS va întreprinde demersurile necesare în vederea stabilirii redevenţei pentru bunurile concesionate de la unităţile administrativ teritoriale şi plata acesteia în condiţiile legale".

Şi la PPC Curtea de Conturi a descoperit abateri financiar-contabile: „Încasări şi plăţi efectuate prin conturi bancare, neraportate în anul 2012 în bilanţul contabil şi contul de profit şi pierdere, cu o sumă estimată a abaterii de 100 de mii de lei. În 2012 impozitul pe profit nu a fost determinat, înregistrat în contabilitate, declarat şi virat bugetului de stat, cu o sumă estimată a abaterii de 4 mii de lei".

Instituţia de control a dispus şi la PPC măsuri pentru remedierea deficienţelor: „Conducerea entităţii va întreprinde măsuri pentru înregistrarea în contabilitate a operaţiunile economice derulate prin conturile bancare deschise la BCR SA pe numele PPC; calcularea impozitului pe profit aferent anului 2012, înregistrarea în contabilitate a acestuia şi virarea la bugetul de stat".

Comenteaza