Video Foto Investiție strategică de 40 milioane euro: Sonaca își extinde fabrica din Cluj și formează viitorii specialiști în industria aerospațială. „Creăm 160 de noi locuri de muncă”
- Scris de Oana Doroșenco
- azi, 14:27
- Economie
- Ascultă știrea
În urma semnării a trei contracte cu Airbus, Sonaca, unul dintre liderii globali ai industriei aerospațiale, își dublează capacitatea de producție la fabrica sa din România, județul Cluj.
Acest proiect strategic pentru viitorul Sonaca îi va permite să susțină noi contracte și să asigure aprovizionarea duală a contractului A320.
Finalizată în noiembrie 2024 și recepționată oficial de autorități în mai 2025, această investiție a dublat capacitatea fabricii, adăugând o clădire complet nouă, cu o suprafață totală de 14.000 mp, consolidând amprenta industrială a Sonaca România. Noua fabrică se află în satul Bădeni, comuna Moldovenești.
„Suntem foarte fericiți să inaugurăm această a doua fabrică în România. Este un moment istoric pentru noi, deoarece această unitate este rezultatul unui contract de amploare semnat cu Airbus, care marchează o etapă majoră în dezvoltarea Sonaca. Cu această investiție, ne poziționăm să continuăm să inovăm și să consolidăm relația noastră cu Airbus pentru viitor. Suma totală pe care am investit-o este de 50 de milioane de euro, din care 40 de milioane i-am investit pentru această extindere din România și încă 10 milioane de euro am mai investit în Belgia”, a declarat Yves Delatte, CEO Sonaca Group, la conferința de presă organizată cu ocazia inaugurării fabricii, joi, 13 noiembrie 2025.
Componente esențiale pentru aripa avionului
Noua unitate Sonaca România va produce componente-cheie pentru aripa avionului, piese esențiale pentru performanța aeronavelor Airbus. Printre acestea se numără lamelele – piese mobile amplasate în partea frontală a aripii, care se ridică în timpul decolării – și flapsurile, situate în partea posterioară a aripii.
„Pentru a înțelege mai bine importanța acestor componente, un avion zboară la o viteză de aproximativ 800 km/h, dar decolează și aterizează la doar 300 km/h. Cu o aripă fixă, la 300 km/h, avionul nu ar putea zbura. De aceea, este necesară extinderea acestor elemente mobile – flapsurile și lamelele – care permit zborul la viteze mai mici. Aceasta este esența tehnologiei aerodinamice moderne.
În această fabrică avem mai multe operațiuni. Vorbim despre tratament termic, lipirea componentelor. Probabil că este fabrica cu tehnologia cea mai înaltă din Europa de Est”, a explicat Yves Delatte.
Noi locuri de muncă și parteneriat educațional cu Colegiul Tehnic din Turda
În urma acestei investiții, Sonaca România va crea 160 de noi locuri de muncă la sediul companiei din Bădeni, județul Cluj.
După încheierea campaniei de recrutare, echipa Sonaca România va fi formată din aproximativ 300 de angajați, de la operatori și specialiști tehnici, până la șefi de departament.
„Această investiție marchează o etapă importantă pentru Sonaca România. Vom angaja personal de suport și specialiști tehnici care vor instala echipamentele și vor contribui la calificarea lor până la atingerea standardelor impuse de industria aerospațială. Întrucât acest domeniu necesită profesioniști foarte bine pregătiți, am dezvoltat un program intern de formare și colaborăm cu Colegiul Tehnic din Turda, unde am creat o linie specializată pentru formarea lăcătușilor în structuri aeronave. Astfel, o nouă generație de tineri se pregătește să contribuie la construirea viitorului aviației”, a adăugat Charles Roussel, director general Sonaca România.
Sonaca România va fabrica piesele principale pentru două programe: slaturile Airbus A320 și flapsurile Airbus A321. Această nouă unitate va găzdui procese de formare a tablei și lipire a metalelor, inclusiv capacități unice care îndeplinesc specificațiile Airbus și care au cerințe de standarde înalte.
Despre Sonaca Group
Sonaca este lider mondial în proiectarea, fabricarea, asamblarea și furnizarea de componente aeronautice. Competențele sale sunt răspândite pe piețele civile, de apărare și spațiale.
Sonaca a ajuns să integreze capacități industriale complexe furnizând structuri și piese din metal și materiale compozite.
Datorită achiziției companiei Aciturri, Sonaca ajunge acum la un număr total de 6700 de angajați și o cifră de afaceri de 1,2 miliarde de euro.
În România, Sonaca a inaugurat prima fabrică în 2016, an în care a demarat producția în serie de componente pentru aeronavele Airbus. În 2019, a făcut un nou pas important achiziționând utilaje suplimentare pentru dezvoltarea capacităților de producție. Trei ani mai târziu, în 2022, compania s-a alăturat inițiativei Ariane 6 care are ca obiectiv lansarea de sateliți în spațiu și face parte din programul Agenției Spațiale Europene (ESA). Conform estimărilor, la finalul anului 2025, Sonaca va livra cel de-al 2000-lea set de componente pentru aripile aeronavelor A320.
Sonaca este o companie internațională din categoria furnizorilor direcți, fiind prezentă cu unități de producție în proximitatea fiecăruia dintre clienții săi: în SUA pentru Boeing, în Canada pentru Bombardier, în Brazilia pentru Embraer și în Europa pentru Airbus, Dassault și Pilatus.




















