Turcii de la Gulermak, în "silenzio stampa" privind calendarul lucrărilor la metroul din Cluj
- Scris de Anca Mureşan
- azi, 13:33
- Administraţie
- Ascultă știrea
Primarul Emil Boc nu are încă un grafic actualizat de implementare al proiectul metroului din partea constructorului turc Gülermak (alături de Alstom și Arcada).
"Am cerut de la ultima ședință o accelerare și recuperare a întârzierilor la metrou, în mod expres și scris antreprenorului și inclusiv prezentarea unui termen rezonabil de intrare a cârtițelor în subteran, cât și un grafic de implementare a proiectului. Nu am primit acest răspuns și sper să îl obțin cânt mai repede cu putință", a declarat edilul Emil Boc.
Amintim că, în 1 octombrie 2026, primarul Clujului, Emil Boc, a prezentat în ședința Consiliului Local un nou contract de finanțare pentru metrou, anunțând că proiectul beneficiază de 357 de milioane de euro din fonduri europene nerambursabile. La această sumă se adaugă 46 de milioane de euro de la bugetul de stat și 7 milioane de euro de la bugetul local. Noul contract de finanțare prin Programul Regional 2021–2027 vizează realizarea a 8,8 kilometri de magistrală, cu termen de implementare până la 31 decembrie 2029. Metroul ar trebui finalizat integral până în 2032.
Magistrala de metrou va avea o lungime de aproximativ 21 de kilometri și va cuprinde 19 stații subterane și un depou.


