Un viceprimar din Cluj a demisionat și s-a făcut polițist local

Un viceprimar din Cluj a demisionat și s-a făcut polițist local
La o scurtă perioadă după ce Robert Szabo, fostul viceprimar al Muncipiului Câmpia Turzii, a demisionat din funcţie, urmată de demisia acestuia din funcţia de preşedinte al UDMR Câmpia Turzii, s-a aflat şi motivul real al celor două demisii, respectiv el s-a alăturat Poliţiei Locale în urma mai multor examene specifice postului.

Deşi s-au vehiculat o serie posibile motive pentru care Robert Szabo ar fi demisionat, printre care şi eventuale presiuni din partea PNL sau chiar UDMR, apele s-au liniştit şi timpul a arătat adevăratul motiv pentru care fostul viceprimar a renunţat la funcţiile politice. 

El s-a alăturat Poliţiei Locale din Câmpia Turzii, în urma a trei probe, respectiv probele fizice, examen scris şi interviu. A fost singurul participant pentru postul de poliţist local superior şi a obţinut rezultatele de trecere, obţinând astfel funcţia dorită.

"Am participat la un concurs pentru un post, care a fost scos de către Primăria municipiului Câmpia Turzii. Am trecut toate probele cu bine, conform proceselor verbale deja afișate. Mă bucur pentru rezultatul obținut", a declarat Szabo, pentru Turda News.

Comenteaza