Un clujean a fost la un pas de accident după ce a întâlnit un cerb mort pe autostradă. Ce s-a întâmplat
- Scris de Nicu Mitrea
- azi, 11:56
- Eveniment
- Ascultă știrea
O întâmplare petrecută sâmbătă seara, pe autostrada A3, pe sensul de mers dinspre Turda spre Cluj-Napoca, a fost relatată de un clujean pe un grup de Facebook destinat șoferilor.
Clujeanul a povestit cum a fost la un pas de un accident după ce a întâlnit un animal de talie mare, cel mai probabil un cerb, mort pe carosabil.
Potrivit relatării, bărbatul a observat inițial o mașină oprită pe banda de urgență, iar la aproximativ 50-100 de metri distanță se afla animalul, întins pe carosabil, pe banda a doua, spre prima bandă.
Șoferul spune că, din cauza faptului că circula cu faza scurtă, a observat animalul foarte târziu. Speriat de obstacolul apărut brusc, a tras de volan în ambele direcții, a frânat și, în cele din urmă, a reușit să redreseze mașina și să își continue drumul fără să fie implicat într-un accident.
Acesta a precizat că a apelat numărul unic de urgență 112, însă incidentul fusese deja raportat. Din fericire, accidentul care putea avea urmări grave s-a încheiat doar cu pagube materiale.











