Zona străzilor Tulcea-Dunării-Oltului-Jiului va intra în reparații capitale. Lucrări pe locurile garajelor demolate, străzi, alei și accese

Zona străzilor Tulcea-Dunării-Oltului-Jiului va intra în reparații capitale. Lucrări pe locurile garajelor demolate, străzi, alei și accese

Zona străzilor Tulcea-Dunării-Oltului-Jiului va fi reabilitată. Primăria Cluj-Napoca demarează proiectul de modernizare și reparații capitale pe străzile și aleile de acces din această parte a cartierului Între Lacuri.

Consiliul Local a aprobat documentația și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul ”Elaborare proiect pentru autorizarea lucrărilor de modernizare și reparații capitale zone afectate de demolarea garajelor, ale acceselor existente către aceste zonă, alei, platforme, străzi și orice alte suprafețe adiacente străzilor Tulcea-Dunării-Oltului-Jiului, organizare de șantier în municipiul Cluj-Napoca”.

Lucrările sunt estimate la 32,4 milioane de lei și vizează o suprafață de 39.000 de metri pătrați de carosabil și aproape 17.000 de metri pătrați de trotuare.

”Amplasamentul studiat dispune în prezent de un sistem rutier din beton de ciment degradat (alei acces și intrări în scări de bloc) și platformele care asigură accesul la garajele care urmează să fie demolate, care au tot o structură de beton de ciment. Prin lucrările propuse pe traseul existent se dorește rezolvarea problemelor care depind de confortul și siguranța circulației”, se arată în referatul de aprobare al hotărârii. Se prevede, între altele. realizarea de corecții în profil longitudinal și transversal la străzile studiate și dimensionarea sistemului rutier pentru traficul actual și de perspectivă cu un procent de 20%.

Durata de realizare a investiției este de 12 luni, din care 2 luni pentru realizarea proiectului și 10 luni pentru execuție.

 

Comenteaza