Foto Alertă cu bombă la mall cu sute de oameni în sălile de cinema. Clienții și angajații, evacuați de urgență

Un apel la 112 anunța luni seara în jurul orei 22:00, amplasarea unui dispozitiv exploziv în interiorul unui mall din Capitală. În centrul comercial se aflau sute de persoane. 

A fost desfășurare de forțe, azi-noapte, într-un centru comercial din sectorul 2 al Capitalei, după ce un apel la 112 a anunțat amplasarea unui dispozitiv exploziv.

„Astăzi, 17 aprilie 2023, în jurul orei 22.00, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 9 a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, într-un centru comercial din Sectorul 2, ar fi fost amplasat un dispozitiv exploziv.

La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de Poliţie. De asemenea, sunt prezenţi specialişti pirotehnişti pentru efectuarea de verificări specifice”, a transmis, luni seara, Poliţia Capitalei.

Chiar dacă centrul comercial se alfa la ora închiderii, în incinta acestuia erau sute de oameni în sălile de cinema și mulți angajați, care au fost evacuați după apelul la 112 care anunța amplasarea dispozitivului exploziv.

După patru ore de verificări, autoritățile au ajuns la concluzia că alarma a fost o farsă. Dacă va fi identificat, cel care a pus în alertă forțele de ordine riscă o amendă de mii de lei, a transmis stirileprotv.ro.

Comenteaza