Alex Chipciu, discurs dur după eșecul de la Miercurea Ciuc: "E clar că toţi suntem de vină"

Alex Chipciu, discurs dur după eșecul de la Miercurea Ciuc: "E clar că toţi suntem de vină"
| Foto: FC Universitatea Cluj

Căpitanul Universității Cluj nu s-a ferit de cuvinte după ce "studenții" au fost învinși cu 2-1 de Csikszereda.

Echipa clujeană a pierdut pe terenul nou-promovatei, rezultat ce a dus la dorința lui Ioan Ovidiu Sabău de a renunța la postul de antrenor. Precum tehnicianul și jucătorii au fost serios afectați de cele întâmplate, iar Alex Chipciu a avut un discurs dur la finalul jocului.

"Nu ştiu explicaţiile, că dacă le ştiam preveneam ce s-a întâmplat acum. În prima repriză am avut multe ocazii, e incredibil că n-am putut marca de pe linia porţii, iar după prima repriză nu mă gândeam că nu câştigăm. După cum s-a derulat meciul, mi se pare incredibil. La pauză am vorbit că facem, că dregem, apoi iei gol la prima fază.

E crunt, se întâmplă rar un astfel de deznodământ, când în prima repriză ai ocazii, iar în a doua crezi că vei câştiga. După golul de 2-0 a fost un haos cum de mult n-am mai trăit, adică am jucat ca nişte jucători care voiau să plece acasă. Probabil tot spiritul ăsta a fost împotriva noastră, toţi făceau cu jumătate de măsură să treacă timpul şi să luăm bătaie.

Noi am fost jalnici în repriza a doua, să folosesc un cuvânt dur. Va fi prăpăd dacă nu ne unim. Ce strigau şi suporterii că nu merităm să jucăm la U Cluj şi să ne fie ruşine trebuie să le acceptăm, că aşa e în fotbal. Când e rău trebuie să-l accepţi şi să facem ceva data viitoare.

La fotbal, golul se dă greu şi dacă-l iei uşor e clar că nu vei fi sus. Am luat goluri uşoare în toate meciurile, iar ocaziile avute nu le-am fructificat. Se întâmplă din cauza multor facturi şi e clar că toţi suntem de vină", a transmis căpitanul Universității Cluj, conform Digisport.

Comenteaza