Alin Tișe: „Propagandiștii de profesie. O nouă meserie în nomenclatorul politic”

Există, în politica de azi, o specie care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Nu are nevoie de idei, rezultate sau curaj. Are nevoie doar de un punctaj primit de la partid și de un șef de partid căruia să-i spună „da”.

DA ! DA! DA! Cu o satisfacție greu de egalat!
Ei sunt propagandiștii de profesie. Și sunt pline partidele de astfel de personaje.
Nu au câștigat bătălii electorale.
Nu au construit nimic pentru oameni.
Nu și-au pus numele și reputația pe masă.
Nu și-au asumat riscuri.
Nu au curajul să spună ce gândesc atunci când gândul lor ar putea deranja puterea.
Au însă o abilitate remarcabilă: să fie întotdeauna de partea celui care decide.
Astăzi aplaudă un șef. Mâine îl atacă. Poimâine îl laudă din nou, dacă între rimp s-au schimbat împrejurările.
Nu au principii sau opinii. Au punctaje și instrucțiuni.
Nu au curaj, dar au instinct de conservare.
Nu au loialitate. Au slugărnicie inutilă.
Nu au proiecte. Nu au făcut nimic în viața lor.
Și, mai ales, nu își asumă nimic.
Pentru că asumarea costă.
Curajul costă.
Caracterul costă.
O opinie proprie poate costa o funcție. Iar pentru unii, funcția este totul.
De aceea îi vezi mereu acolo unde este puterea. Cu aceeași naturalețe cu care își schimbă discursul când se schimbă șeful.
Vorbesc din punctajele primite, repetă mecanic ce li se transmite și confundă propaganda cu politica.
Dar politica adevărată nu se face din comunicate. Nu se face din lingușeală. Nu se face din obediență. Și cu atât mai puțin din frica de a pierde un scaun.
Politica se face cu idei, caracter, curaj și asumare. Politica înseamna viziune și fapte!
Un om politic adevărat poate pierde o funcție și rămâne în picioare.
Un propagandist fără funcție rămâne fără identitate.
Aceasta este diferența.
Cei care schimbă taberele după direcția vântului pot supraviețui mult timp în politică. Dar supraviețuirea nu înseamnă valoare. Iar slugărnicia nu devine competență doar pentru că este repetată zilnic și ambalată în cuvinte sofisticate.
Propagandistul de profesie este, în fond, omul care nu riscă nimic pentru că nu crede în nimic.
Crede doar în cine este la putere.
Iar când puterea se schimbă, își schimbă și convingerile. De fapt, el nu are convingeri.
Aceasta nu este loialitate. Este parvenire politică.
Iar într-o societate care vrea să se vindece de impostură, poate că a venit timpul să spunem lucrurilor pe nume:
Partidele nu au nevoie de oameni care știu să lingă mâna puterii. Au nevoie de oameni care știu să-i spună adevărul, chiar și atunci când puterea nu vrea să-l audă.
Restul este doar propagandă. Și, pentru unii, o meserie...