Ședință de lucru convocată de prefectul județului Cluj, cu autoritățile locale și instituțiile abilitate
Tetarom SA, societate aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, are un nou rezident – Carpatec Recycling, companie specializată în procesarea și recuperarea materialelor reciclabile, în special a cablurilor electrice.
Primarul Bogdan Pivariu anunță următorul pas al independenței energetice a comunei: stocarea energiei prin sisteme de baterii
Sute de credincioși au pornit pe jos, pe cei șapte kilometri până la mănăstirea de pe deal, într-un sobor de preoți și diaconi condus de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei Andreicuț
Investiția, parte a proiectului „Investiții în sisteme TIC" finanțat prin PNRR, include și bănci inteligente, toaletă publică smart, camere de supraveghere și o dronă, valoarea totală ridicându-se la 1.902.506,88 lei.
După alte stații afectate, OMV Petrom rămâne fără carburanți în Cluj-Napoca
Anunț solicitare oferte în vederea atribuirii contractului de servicii de consultanță Scriere proiect (Întocmirea planului de afaceri; Elaborarea cererii de finanțare), Asistență la semnarea contractului de finanțare, Asistență manag
Ucrainenii care încearcă să scape din calea invadatorilor ruși sunt întâmpinați de voluntari români la punctul de trecere a frontierei din Sighet și primesc imediat oferte de cazare, însă majoritatea se află doar în tranzit prin România.
NĂSTURELUL VESEL SRL anunță finalizarea proiectului cu titlul ”Accesare grant pentru capital de lucru de către SC Năsturelul Vesel SRL” proiect nr RUE 5339 înscris în cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de luc
La sediul PRO România din Cluj, liderii locali ai formaţiunii au întâmpinat cu optimism ponderat rezultatele exit poll, care creditau partidul lui Victor Ponta cu 5,7% din voturi.