Un nou incendiu la groapa de gunoi a Clujului. Primarul Emil Boc a mers personal la rampă: "Focul a fost pus intenţionat!" - VIDEO, FOTO

Un nou incendiu la groapa de gunoi a Clujului. Primarul Emil Boc a mers personal la rampă:
Contiuă seria de incendii la groapa temporară de deşeuri a oraşului. Ultimul a avut loc în urmă cu două săptămâni, când pompierii s-au luptat aproape 24 de ore cu flăcările.

UPDATE 12.45 Flacarile au fost reduse de interventia pompierilor. La aceasta ora, la fata locului au sosit primarul Emil Boc si prefectul Aurel Chereches. "Focul a fost pus intentionat. Cineva doreste cu tot dinadinsul sa creeze probleme", a spus Boc.

UPDATE Focul este de mare amploare și se poate vedea de pe centura Clujului. ZIUA de CLUJ a sunat la ISU Cluj, care nu știa încă nimic despre acest nou incendiu.

Un nou incendiu a izbucnit în această dimineaţă la groapa de gunoi a municipiului Cluj Napoca, administrată de RADP Cluj.

”Incendiul este pe aproximativ 500 de metri pătrați, intervenim cu două autospeciale. În jurul orei 11 am primit anunțul de incendiu”, a spus Andrei Biriș, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

Reamintim că rampa RADP a ars în mai multe rânduri. Ultima dată s-a întâmplat în urmă cu două săptămâni, când pompierii au intervenit o noapte întreagă pentru a-l stinge.

Știre în curs de actualizare.

 

Comenteaza