Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, luni, după şedinţa CExN, că membrii PSD cercetaţi penal pot face parte din viitorul Cabinet Dăncilă, el arătând că social-democraţii au decis să îşi facă ei înşişi Guvernul şi nu alte instituţii.
Conducerea Spitalului Orăşenesc Huedin a declanşat, luni, o anchetă internă după ce brancardierii au pus pe capul unei paciente decedate un pampers, pentru a opri scurgerea unor secreţii.
Comisia Europeană elaborează propuneri pentru a se asigura că statele membre care beneficiază de fonduri europene să aibă sisteme judiciare independente, riscând amplificarea disputelor cu ţări precum Polonia şi Ungaria, informează cotidianul Financial Times.
Robert Negoiţă, şeful PSD sector 3 Bucureşti, a declarat, luni, înainte de şedinţa CExN al PSD, că dacă la protestul de sâmbătă au participat 100.000 de persoane rezultă că 20 de milioane nu au fost de acord, pentru că nu au fost acolo.
Liderul PSD Liviu Dragnea a susţinut, luni, înaintea CExN, că nu exclude introducerea impozitului pe gospodărie în programul de guvernare, el arătând că CExN va dezbate în această perioadă, până la finalul săptămânii, modificările care vor fi aduse acestui document
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, luni, că a solicitat ca în următoarea şedinţă de Guvern să se adopte ordonanţă pentru amânarea termenului de depunere pentru declaraţia 600.
Deputatul Cătălin Rădulescu a declarat, luni, înainte de şedinţa Comitetului Executiv PSD, că va propune dezincriminarea abuzului în serviciu, menţionând că măsura ar fi similară cu prevederile altor state europene.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, exclude o intrare la guvernare a organizației, susţinând că acest subiect nu există şi că nu există o astfel de solicitare nici din partea UDMR, nici din partea coaliţiei PSD - ALDE..
Site-ul ANAF s-a blocat, luni, în condiţiile în care 210.000 de contribuabili trebuie să descarce şi să completeze, până la 31 ianuarie, Formularul 600 privind veniturile din activităţi independente, pentru determinarea contribuţiilor sociale.