Prognoza meteo pentru luni şi marţi: Ninsori în cea mai mare parte a ţării
Luni, punctiform, în special în sud-estul extrem, se mai pot acumula cantităţi de precipitaţii de 10...15 l/mp. Vântul va avea intensificări în regiunile vestice, sudice şi sud-estice, cu viteze mai mari în sudul Moldovei, jumătatea de est a Munteniei şi Dobrogea, unde vor fi rafale, în general, de 65...75 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 şi 6 grade, iar cele minime, mai scăzute decât în intervalul precedent, vor fi cuprinse între -11 şi -1 grad.
Marţi vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor, dar va fi rece dimineaţa şi noaptea, chiar geroasă spre sfârşitul intervalului în cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldovei şi izolat în restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -5 şi 4 grade, iar cele minime se vor situa între -14 şi -4 grade, mai scăzute, spre -20 de grade în depresiunile Carpaţilor Orientali. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în vestul şi sudul ţării, unde cu totul izolat va ninge. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Moldovei, estul Munteniei şi Dobrogea. Pe arii restrânse va fi ceaţă, mai ales dimineaţa şi noaptea.