Reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate au prezentat ministrului Sănătăţii mai multe propuneri cu scopul de a rezolva situaţia medicilor de familie, astfel va fi redefinit medicul prescriptor, iar responsabilitatea reţetei cu medicamente compensate va fi a medicului specialist.
Guvernul a decis, în şedinţa de miercuri, să dea un aviz negativ iniţiativei legislative iniţiată de liderii PSD şi ALDE, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, privind Statutul Casei Regale, potrivit unor surse guvernamentale.
Crescătorii de porci din rasele Bazna şi Mangaliţa vor beneficia de sprijin financiar pentru aplicarea programului de susţinere a acestora în vederea producerii cărnii de porc, pentru creşterea, îngrăşarea şi livrarea porcilor din aceste rase.
Posibilul caz de pedofilie din Cluj a rămas nerezolvat de șase luni, în condiţiile în care anchetatorii spun că au avut doar declaraţiile unei fetiţe de 12 ani şi ale bărbatului care ar fi abuzat-o.
Premierul Mihai Tudose le-a urat miniştrilor, miercuri, la începutul primei şedinţe din acest an, ”un an rodnic”, apreciind că ”liniştit în mod cert nu va fi”.
În trimestrul III 2017, preţurile angro de energie electrică au crescut cel mai mult în România şi în august au atins maximele Europei de Est, reiese dintr-un raport al Comisiei Europene - Direcţia Generală Energie – privind evoluţia pieţelor de electricitate din UE.
Premierul Mihai Tudose a amânat luarea unei decizii în cazul şefului Poliţiei Române, anunţând că i-a solicitat lui Bogdan Despescu să prezinte, în următoarea săptămână, un plan de măsuri legat de remedierea situaţiei.
Ministerul Educaţiei a emis un ordin de schimbare a regulamentului în unităţile de învăţământ.
Potrivit datelor comunicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS), în trimestrul III 2017, veniturile medii lunare pe o gospodărie au fost de 3.426 de lei, iar cheltuielile totale au fost, în medie de 2.885 de lei lunar, reprezentând 84,2% din cheltuieli.