Deputatul USR, Cosette Chichirău, a depus luni o plângere împotriva senatorului PSD, Şerban Nicolae, la Comisia de disciplină a Senatului, pentru afirmaţiile jignitoare publice la adresa sa şi a formulat o petiţie la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru aceleaşi fapte.
Hotelierii din staţiunile de pe Valea Prahovei au pregătit de Crăciun pentru toate buzunarele. Pensiunile oferă pomana porcului, plăcinte făcute în casă şi vin fiert, precum şi cadouri pentru cei mici.
În cadrul Dosarului Revoluţiei, procurorii au declarat, luni, că au înregistrat avansări în anchetă, fiind clarificate împrejurările legate de fuga cuplului Ceauşescu din decembrie 1989, dar şi cele legate de declanşarea şi efectuarea diversiunii militare, aceasta fiind cauza numeroaselor decese.
Alexandru Arşinel a fost externat, luni, de la Spitalul Universitar, actorul precizând că a fost salvat de o echipă de medici "care munceşte de dimineaţă până noaptea târziu".
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, luni, referitor la criticile magistraţilor la modificările Legilor Justiţiei, că fiecare are dreptul să îşi exprime opinia, dar dezbaterea şi aprobarea legilor se face în Parlament.
Mai mulţi deputaţi PSD au iniţiat un proiect de lege prin care se propune ca faptele de corupţie în urma cărora se obţin foloase necuvenite pentru pentru alţii să nu mai fie incriminate, motivând că „o asemenea abordare nu are legătură cu realitatea”.
Duminică, 17 decembrie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. La tragerile loto de joi, 14 decembrie, Loteria Română a acordat 14.828 de câştiguri în valoare totală de 591.552,75 lei.
În 2017, angajaţii vor mai avea patru zile libere de Crăciun, iar primele zile libere din 2018 sunt cele de Anul Nou, adică pe 1 şi 2 ianuarie.
Fondul de premiere pentru extragerea lunară a bonurilor fiscale este de un milion de lei, din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.