Scriitorul, filosoful şi lingvistul italian Umberto Eco a murit. Decesul la 84 de ani al celui care a marcat cultura contemporană a fost confirmat de familia sa, potrivit La Repubblica.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la Bruxelles, că înţelege foarte clar mesajul pe care românii i l-au dat pe Facebook după declaraţiile sale pe tema Intact, el dând asigurări că nu a avut şi nu are nicio intenţie de a apăra pe cineva în faţa legii.
România a atras joi de pe pieţele financiare externe 1,25 miliarde euro, la minime istorice de cost, prin redeschiderea a două emisiuni de eurobonduri lansate în octombrie anul trecut, cu maturităţi în 2025 şi 2035.
Cu toţii ştim că limonada sau cola nu sunt bune pentru siluetă sau sănătatea dinţilor, dar un studiu recent condus pe cobai aduce noi informaţii în privinţa a cât de dăunătoare pot fi băuturile care conţin zahăr pentru creierul nostru, informează csid.ro.
Un procent mic (8%) dintre adulţii români ar interveni dacă ar vedea un copil bătut în stradă şi 20% din părinţii care îşi bat copiii o fac cu "mândrie", potrivit datelor prezentate, vineri, de organizaţia "Salvaţi copiii".
Hocheistul român Eduard Căşăneanu (16 ani) a luat, joi, medalia de aur, în concursul de îndemânare, la Jocurile Olimpice de Tineret 2016, de la Lillehammer, din Norvegia.
Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, a declarat că va face, vineri, o vizită la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, împreună cu premierul Dacian Cioloş, care este este "direct interesat de acest lucru".
Normele privind aplicarea legii votului prin corespondenţă au fost adoptate joi de Guvern, care a stabilit modelele, dimensiunile şi condiţiile de realizare a documentelor necesare exercitării dreptului de vot pentru românii din afara graniţelor.
Papa Francisc crede că Donald Trump "nu este creştin" doar pentru că politicianul conservator a pledat pentru deportarea imigranţilor clandestini şi a promis că, dacă va deveni preşedinte al Statelor Unite, va construi un gard la frontiera cu Mexicul.