Populaţia trebuie să cunoască noţiuni economico-financiare pentru a face faţă complexităţii produselor financiare, a afirmat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, arătând că cele mai recente analize ale Comisiei Europene subliniază rolul pe care nivelul redus al cunoştinţelor l-a avut în criza globală.
Cantitatea de nouă tone de carne de porc expirată din luna augut 2013 a fost descoperită, joi, într-un depozit din localitatea braşoveană Ghimbav, iar la o fabrică de preparate din carne din Rupea au fost găsite peste o sută de kilograme de carne de vită expirată.
Volumul investiţiilor în sectorul de retail din România reprezintă mai puţin de 1% din volumul total înregistrat la nivel european în 2013, cu toate că anul trecut tranzacţiile cu proiecte de acest tip au crescut semnificativ faţă de 2012, arată un studiu al DTZ.
Valoarea estimată a tranzacţiilor din România a ajuns la 1,09 miliarde de USD în 2013, în creştere cu 39% faţă de anul precedent, conform studiului EY - M&A Barometer România 2013. Valorile de tranzacţionare au fost făcute publice pentru 57 de tranzacţii din 147.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că a avut o convorbire cu preşedintele Republicii Moldova despre situaţia din Ucraina şi Transnistria, şi i-a transmis premierului Iurie Leancă să aibă grijă la relaţia cu Federaţia Rusă.
Liderul Federaţiei Sindicatului Liber din Învăţământ Vaslui, Sorin Ţiplea, consideră că, în paralel cu Codul Etic al cadrelor didactice, ar trebui făcut şi un cod similar al elevului şi părintelui, care să fie introdus în regulamentele interne ale unităţilor de învăţământ. Preşedintele Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN) Braşov, Florin Dobrescu, consideră şi el că ar trebui elaborat un Cod etic pentru părinţi şi elevi, pentru că există destul de multe incidente între cele trei părţi de care Codul etic nu ţine seama.
George Arion, Dinu Flămând, Nicolae Manolescu, George Banu şi Matei Vişniec se numără printre scriitorii români care vor participa, în perioada 21 - 24 martie, la cea de-a 34-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte de la Paris, standul României având tema "Cărţile viitorului, viitorul cărţilor".
Deputatul PNL Cluj Adrian Oros spune că aşteaptă raportul ANI privind incompatibilitatea sa, pentru a decide cum va acţiona şi că "ANI şi-a făcut treaba" întrucât a descoperit că el a fost, timp de trei luni, deputat şi asociat şi administrator "la un biet cabinet veterinar pentru câini şi pisici".
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că o candidatură la prezidenţiale a lui Klaus Iohannis nu este în planul liberalilor, însă nu ar fi exclus un asemenea scenariu în condiţiile în care prim-vicepreşedintele PNL se va dovedi favorit în intenţiile de vot.