Efectul multiplicator în economie al programului Prima Casă a fost aproape zero, deoarece doar 5-6% din achiziţii au vizat locuinţe noi, astfel că sprijinul statului trebuie orientat către construcţiile noi, a declarat joi directorul general al ANL, Dumitru Nancu.
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, joi, că nivelul încasărilor este, în acest moment, sub cel prognozat, arătând că se simte nevoia ca veniturile bugetare să fie mai mari în 2014 şi că premierul Ponta şi PSD aşteaptă propuneri în acest sens de la Ministerul de Finanţe, condus de Daniel Chiţoiu.
Un copil american în vârstă de trei ani născut seropozitiv şi tratat imediat după naştere cu antiretrovirale continuă să nu prezinte nicio urmă de SIDA, după 18 luni fără tratament, au anunţat miercuri oamenii de ştiinţă, oferind speranţă pentru o vindecare a nou-născuţilor printr-o terapie precoce.
Ion Ficior este urmărit penal pentru genocid întrucât în perioada 1958-1963, când a condus Colonia de muncă Periprava, a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi discreţionar împotriva deţinuţilor politici, fiind înregistrate 103 decese, potrivit Parchetului ICCJ.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că una dintre temele Consiliului European se referă la comunicaţiile în sistem 4G, o problemă cu care România se confruntă în acest sens fiind decalajul tot mai puternic între sectorul privat şi administraţie.
Suma care va fi alocată anul viitor autorităţilor locale pentru creditare, de cel puţin 800 milioane de lei, cât a fost plafonul maxim în 2013, va fi destinată investiţiilor şi co-finanţărilor pentru programele europene, şi nu pentru arierate, a declarat joi viceprim-ministrul Liviu Dragnea.
România a tras miercuri suma de 700 milioane euro din împrumututul de 1 miliard de euro contractat în 2012 de la Banca Mondială destinat consilidării cadrului macroeconomic şi reformării mai multor sectoare.
Consiliul Uniunii Europene a aprobat României un nou program de asistenţă financiară preventivă pe termen mediu de până la 2 miliarde de euro, care însoţeşte acordul stand-by cu FMI în valoare de alte 2 miliarde de euro.
Preşedintele Traian Băsescu a spus, joi, înainte de plecarea la Bruxelles, pentru reuniunea Consiliului European, că le reaminteşte "celor care cred că viaţa începe odată cu ei" că este unul dintre şefii de stat care au contribuit la agenda UE 2020, în care una dintre componente este digitalizarea.