Tragerea la sorţi a partidelor din cadrul sferturilor de finală ale Cupei României-Timişoreana, ediţia 2012-2013, va avea loc, mâine, de la ora 16, la Casa Fotbalului, informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.
Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, întrebat dacă este de acord cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu în ceea ce priveşte aderarea la Euro, că România trebuie să meargă pe drumul Poloniei, fiind în favoarea unei Europe închegate, fără a considera 2015 "bătut în cuie".
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, referindu-se la programul de guvernare pe care îl va propune USL, că în 2012-2016 cotele diferenţiate pentru cei cu venituri foarte mici pot scădea până la 8% şi 12%, cota principală rămânând însă 16%.
Dan Diaconescu s-a prezentat, luni, la DNA pentru a da explicaţii cu privire la licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei (45 milioane de euro), cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat, deşi nu a dovedit că deţine această sumă.
Consiliul de Administraţie al Tarom l-a numit în funcţia de director general pe Christian Edouard Heinzmann, fost preşedinte al Luxair, compania naţională de transport aerian a Luxemburgului.
Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a obţinut duminică, pe teren propriu, cea de-a patra victorie consecutivă în grupa A din Liga Campionilor, cu danezele de la Randers HK, scor 27-23 (10-10), calificându-se matematic în grupele principale.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat, duminică seară, că sloganul de campanie al ARD va fi "Reporneşte inima României", arătând că un imn propriu-zis al alianţei nu a fost ales.
Ministerul Sănătăţii a achiziţionat un elicopter medical pentru SMURD Iaşi, în valoare de peste cinci milioane de euro, ceremonia prilejuită de aducerea la Iaşi a elicopterului medical având loc duminică, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţe Iaşi, în prezenţa ministrului Mircea Duşa.
Ministerul Apărării Naţionale a revocat ordinele de acordare de grade Codruţei Kovesi, lui Robert Turcescu şi lui Kelemen Hunor, la solicitarea acestora, şi anunţat că a dispus revocarea ordinelor de avansare sau acordare a gradelor din anii 2011 şi 2012 pentru care s-au constatat nereguli, pe listele publicate din august de minister apărând o serie de personalităţi publice, de la Mugur Isărescu la Gheorghe Hagi.