Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că în discuţia de aproximativ zece minute pe care a avut-o cu preşedintele Traian Băsescu luni, înainte de şedinţa CSAT, nu a reuşit să îl convingă pe şeful statului să meargă el la Bruxelles.
România va participa cu 3.390 de militari la misiuni în afara graniţelor, în 2013, cu 246 de militari mai puţini decât în 2012, potrivit deciziei CSAT, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.
Patru români, două cupluri, au fost condamnaţi luni seara la Paris la pedepse cu închisoarea pentru furtul şi utilizarea frauduloasă, în mai, a cardului de credit al mamei ministrului francez de Interne Manuel Valls, realatează Le Parisien în ediţia electronică.
Elevii care nu au susţinut luni proba de limbă străină a bacalaureatului, iar asta, în unele cazuri, din vina directorilor de şcoală, vor putea fi examinaţi miercuri, cu subiecte de rezervă, informează Ministerul Educaţiei.
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat că federaţia va pune în aplicare hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, care a anulat, azi, excluderea Universităţii Craiova, primind clubul oltean în Liga a II-a, şi a adăugat că va ataca decizia cu recurs.
Senatorul PNL Puiu Haşotti a depus, azi, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Culturii şi Patrimoniului Naţional. Ceremonia a avut loc la Palatul Cotroceni, după ce preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de numire în funcţie.
Antrenorul Gheorghe Tadici a fost validat azi, cu 9 voturi din 11 posibile, în şedinţa CA al FR Handbal, pe o perioadă de patru ani, la cârma naţionalei de handbal feminin.
Programul meciurilor din primul şi din al doilea tur preliminar ale Ligii Campionilor, stabilite în urma tragerii la sorţi ce a avut loc, azi, la Nyon.
Cererea de amânare a executării pedepsei lui Adrian Năstase va fi judecată în 28 iunie, Tribunalul Bucureşti admiţând, azi, solicitarea avocaţilor fostului premier de preschimbare a termenului stabilit iniţial pentru 5 iulie.