Cea de-a 69-a ediţie a Campionatelor Naţionale de Gimnastică va avea loc în perioada 1-3 iulie 2016, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Larisa Iordache şi Marian Drăgulescu vor participa la acest eveniment.
Legea care prevede că aleşii care şi-au angajat rudele la cabinetul parlamentar înainte de 21 august 2013 nu pot fi acuzaţi de conflict de interese a fost atacată la Curtea Constituţională a României (CCR) de 98 de deputaţi de la PSD, UDMR, minorităţi, plus un reprezentant PNL, iar dezbaterea la Curte va avea loc în 6 iulie.
Companiile de stat trebuie să devină o sursă de venit pentru bugetul de stat, nu doar pentru angajaţii acestora sau pentru companiile private care lucrează cu ele.
Activitatea din industrie şi construcţii va fi pe plus, în perioada iunie-august, la fel ca şi cea comerţ şi servicii unde creşterea va fi moderată, potrivit estimărilor managerilor sintetizate de Institutul Naţional de Statistică.
Tinerii britanici ar putea primi paşapoarte europene, pentru a putea studia în universităţi din Uniunea Europeană, afirmă premierul Italiei, Matteo Renzi, citat de CNN, relatează presa italiană.
Pieţele globale au mai şters încă 69 miliarde de dolari din averile cumulate ale celor mai bogaţi 400 oameni ai lumii, de când Marea Britanie a şocat investitorii prin votul "leave", favorabil ieşirii din Uniunea Europeană.
Cancelarul german Angela Merkel a declarat marţi că va face tot ce este posibil pentru a preveni destrămarea Uniunii Europene, în urma votului din Marea Britanie în favoarea părăsirii Blocului Comunitar, informează Associated Press şi Reuters.
Senatorul Haralambie Vochiţoiu a anunţat, marţi, că a contestat decizia Senatului de luni potrivit căreia grupul parlamentar al UNPR a fost dizolvat în urma demisiilor a nouă senatori.
Presa din Marea Britanie şi o parte dintre foştii internaţionali englezi, printre care Alan Shearer şi Ian Wright, au criticat echipa naţională a Angliei, după înfrângerea în optimile de finală ale Campionatului European din Franţa, scor 1-2, în faţa Islandei.