Cadrele didactice ar putea ieşi la pensie cu 3 ani mai devreme, la cerere. Însă doar în anumite condiţii, prevede un proiect de lege.
Un videoclip ce a devenit viral îl înfăţişează pe şeful Comisiei Europene într-o stare euforică, în timp ce îi pălmuieşte pe câţiva lideri europeni prezenţi la summitul european de anul trecut.
Adio guvern de uniune naţională? Preşedintele PSD a declarat că partidul său nu va face guvern cu PNL.
Academia de Informaţii ”Mihai Viteazul” a anunţat că nouă absolvenţi ai Şcolii doctorale din cadrul instituţiei au cerut retragerea titlului de doctor, printre aceştia fiind, potrivit unor surse, foştii miniştri Radu Stroe şi Mihai Stănişoară dar şi Bogdan Licu, adjunct la Parchetul General.
Arbitrul englez Mark Clattenburg va oficia la centru meciul Portugalia-Franţa, din finala Campionatului European de fotbal din Franţa, care va avea loc duminică la Saint-Denis, notează site-ul oficial al UEFA
Mai mult de 3 milioane de salariaţi (65% din totalul de 4,7 milioane) au salarii nete de sub de 2.000 de lei pe lună, ceea ce înseamnă că sunt plătiţi sub nivelul actual al salariului mediu pe economie.
Companiile britanice au început să recruteze avocaţi în domeniul imigraţiei pentru a oferi consiliere juridică angajaţilor străini care provin din ţări membre UE în sensul obţinerii dreptului de rezidenţă în Marea Britanie, pe fondul incertitudinii privind ieşirea ţării din Blocul comunitar.
Ultima probă din cadrul examenului de Bacalaureat 2016, cea la alegere, are loc vineri, urmând ca rezultatele parţiale să fie afişate la data de 12 iulie, potrivit calendarului de examen publicat de Ministerul Educaţiei.
Creşterile salariale de 15% şi a pensiei reale cu 8% au dus la creşterea depozitelor populaţiei cu aproximativ 13% şi creează un context economic prielnic pentru a oferi instrumente alternative de investiţie, a declarat, joi, ministrul Finanţelor Anca Dragu.