Consiliul Naţional al Elevilor cere modificarea structurii anului şcolar 2015 - 2016, lansată în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei, exprimându-şi dorinţa ca şcoala să înceapă pe 2 septembrie, în loc de 14 septembrie, şi să se încheie pe 3 iunie, în loc de 17 iunie.
Compania ISB a virat Ligii Profesioniste de Fotbal suma de 13,75 de milioane de euro plus TVA, reprezenând prima tranşă din valoarea drepturilor de televizare a meciurilor din Liga I pentru sezonul 2015/2016, conform contractul încheiat anul trecut, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul LPF.
Biroul pentru Afaceri Consulare al Departamentului de Stat se confruntă cu probleme tehnice la nivel global în procesarea paşapoartelor şi vizelor, indiferent de ţară, categorie de viză sau paşaport, astfel că Secţia Consulară a Ambasadei SUA nu poate tipări vizele aprobate după 8 iunie.
Ambasadoarea Suediei s-a întâlnit cu procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, după întrevedere pe contul de Facebook al Ambasadei suedeze fiind postată o declaraţie a diplomatei, care spune că sprijină "cu tărie" autorităţile române în determinarea lor de a lupta împotriva corupţiei.
Guvernul ungar i-a ordonat ministrului de Interne să pregătească ridicarea unui gard de patru metri de-a lungul graniţei Ungariei cu Serbia, a declarat ministrul de Externe.
Lungmetrajul "Son of Saul", în regia lui László Nemes, cu actorul clujean Levente Molnár în distribuţie, este propunerea Ungariei la ediţia din 2016 a premiilor Oscar, la categoria "cel mai bun film într-o limbă străină", potrivit variety.com.
Nepotul fostului preşedinte Traian Băsescu, Dragoş Băsescu, a fost adus la DNA miercuri, pentru a fi audiat într-un dosar în care este suspectat că i-a cerut un milion de euro omului de afaceri Sandu Staicu, promiţând că intervine la DIICOT pentru soluţionarea favorabilă a dosarului acestuia.
Ţările membre NATO încearcă să atragă Rusia într-o nouă cursă a înarmării, afirmă Anatoli Antonov, adjunct al ministrului rus al Apărării, citat de site-ul agenţiei Sputnik.
Reprezentanţii mai multor organizaţii ale romilor din Transilvania i-au transmis marţi un mesaj premierului Victor Ponta, cu prilejul Zilei limbii romani, cerându-i acestuia să demisioneze şi să plece acasă - "Ja chere!"