Fosta şefă a ANRP, Crinuţa Dumitrean, a fost reţinută, luni seară, de procurorii DNA, în dosarul Alinei Bica, privind acordarea unei despăgubiri pentru un teren supraevaluat din Capitală.
Hegedüs Csilla a depus jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Culturii şi viceprim-ministru, în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni. Bogdan Aurescu a depus jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Afacerilor Externe.
România va pierde între 12 şi 17 miliarde de euro în perioada 2015-2025 dacă menţine investiţia în educaţie la nivelul actual, iar o majorare a bugetului educaţiei cu 6% din PIB ar însemna creştere economică de până la 2,95%, faţă de 2%, cât se estimează în prezent, rezultă dintr-un studiu UNICEF.
Aeronava a aterizat pe aeroportul Henri Coandă în jurul orei 13.00, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale.
Reprezentanţi ai DNA Cluj fac, luni dimineaţă, percheziţii la sediul Poliţiei Judeţene Bistriţa-Năsăud, într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de săvârşire, în cursul acestui an, a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate infracţiunilor de corupţie.
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus, luni, suspendarea din magistratură a Alinei Bica şi a luat act de demisia acesteia din funcţia de procuror la DIICOT, după ce a fost arestată în dosarul despăgubirilor aprobate pentru un teren supraevaluat cu 61 de milioane de euro.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a mărturisit într-un interviu că ar putea candida pentru un al patrulea mandat prezidenţial în 2018, ceea ce l-ar menţine la putere până în 2024.
Secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) se întruneşte, luni dimineaţă, pentru a decide privind suspendarea Alinei Bica din magistratură şi pentru a lua act de demisia acesteia de la DIICOT.
Marea majoritate a liderilor PSD "zic să se facă" un congres al partidului în acest an, dar există şi posibilitatea convocării ''oricând a unui consiliu naţional de analiză şi de lansare a unor proiecte politice", a declarat duminică preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea.