Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, estimează că în primul tur al prezidenţialelor va obţine 35% din voturile exprimate, premierul Victor Ponta urmând să aibă 36%, el opinând că pentru turul II de scrutin se va mobiliza toată lumea şi va câştiga alegerile, cu o prezenţă mai mare decât în primul tur.
Preşedintele Traian Băsescu a trimis o scrisoare preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor în care le transmite să ia act de demisia lui Teodor Meleşcanu din funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE) şi să declare vacantă funcţia. Potrivit purtătorului de cuvând al BEC Marian Muhuleţ, Partidul Dreptăţii Sociale a anunţat că va depune marţi dimineaţă candidatura lui Meleşcanu pentru alegerile prezidenţiale.
Dan Diaconescu şi-a depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale, luni, la Biroul Electoral Central (BEC), el spunând că, dintre competitorii electorali, este singurul al cărui nume are terminaţia ”escu”, pe care au avut-o toţi preşedinţii României de până acum.
Tribunalul Bucureşti a respins, luni, solicitarea formulată de Partidul Naţional al Mediului, preluat de gruparea condusă de Călin Popescu Tăriceanu, pentru transformarea acestuia în Partidul Liberal Reformator prin modificarea Statutului, a denumirii şi a programului politic.
Şedinţa plenului reunit în care se dezbate moţiunea de cenzură iniţiată de ACL şi intitulată „Victor Ponta pune în pericol statul de drept! Opriţi faudarea alegerilor de către PSD!” a început, la reuniune fiind prezent şi premierul Victor Ponta.
Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) anunţă că a fost finalizată procedura de reevaluare a ofertelor de manuale pentru clasele I şi a II-a, ţinând cont de decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în timp ce Federaţia Editorilor continuă să reclame fraudarea licitaţiei, în favoarea câştigătorilor iniţiali.
Audierea Corina Creţu, desemnată comisar europeană pentru Politici Regionale, a început, luni, la ora transmiterii acestei ştiri, în comisiile reunite de afaceri europene ale Parlamentului român, în prezenţa premierului Victor Ponta.
Un autocar la bordul căruia se aflau 32 de persoane a alunecat într-un şanţ din apropierea localităţii ungare Mako, 2 cetăţeni români fiind răniţi grav, iar 11 - uşor, a precizat MAE, la solicitarea MEDIAFAX, precizând că în prezent autorităţile ungare fac manevre de descarcerare.
Preşedintele Traian Băsescu a fost ofiţer al Securităţii, a declarat liderul PSD, premierul Victor Ponta, adăugând că acesta a fost unul dintre motivele pentru care nu l-a votat pe Băsescu pentru funcţia de preşedinte al României.