Fostul deputat Mihail Boldea şi şeful Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, în prezent suspendat din funcţie, au fost deferiţi justiţiei pentru şantaj, mită şi spălare de bani, într-un dosar instrumentat de Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Galaţi.
Sectorul bancar românesc a înregistrat în primele opt luni un profit de 1,5 miliarde lei, în creştere cu 30% faţă de iunie, când ajunsese la un rezultat de 1,15 miliarde lei, după ce anul trecut a consemnat pierderi cumulate de 2,3 miliarde lei, pe fondul creşterii provizioanelor.
Fostul internaţional Gheorghe Popescu a declarat, luni, că selecţionata Greciei nu mai trăieşte din titlul european câştigat în 2004, dar rămâne un adversar greu de învins de echipa naţională a României la barajul de calificare la CM 2014.
Antrenorul echipei Steaua, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că partida cu FC Basel, contând pentru etapa a treia a Ligii Campionilor, este ultima şansă pentru campioana României de a accede în primăvara cupelor europene.
Conducerea PDL a decis să depună, mâine, o moţiune simplă la Camera Deputaţilor pe tema privatizării CFR Marfă cu titlul "Cronica unei alte privatizări eşuate", a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al PDL, Adriana Săftoiu.
Şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, a declarat luni că până acum manifestaţiile din Bucureşti au avut un caracter preponderent paşnic, dar că în cazul în care vor degenera, IGPR va soluţiona cu celeritate eventualele dosare penale ce vor fi formate.
Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat azi că nici Poliţia Rutieră şi nici Poliţia de ordine publică nu vor fi desprinse din MAI şi trecute în subordinea autorităţilor locale.
Primele ninsori sunt preconizate de la 1 noiembrie, la munte, iar după 20 noiembrie se vor extinde la nivelul întregii ţări, a spus luni, în videoconferinţa de la MAI, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost întrebat, duminică seară, dacă va fi preşedinte al României în 2014, el răspunzând: "Nu am de unde să ştiu, dar viaţa mea nu depine de asta".