Antrenorul naţionalei de handbal masculin, Eliodor Voica, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că lotul convocat pentru primele două meciuri din preliminariile Campionatului Mondial din 2015, cu Italia şi Slovacia, include 21 de jucători.
Agenţia Naţională de Integritate a constatat că deputatul Remus Cernea a fost în incompatibilitate, întrucât a deţinut simultan şi funcţia de administrator al unei firme.
Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care tranzitează Ungaria asupra faptului că în 23 octombrie şi 1 noiembrie, decretate zile nelucrătoare, se aplică restricţii de circulaţie.
Echipa României a urcat două poziţii în clasamentul FIFA-Coca-Cola, până pe locul 29, cu 767 de puncte, aceasta fiind cea mai bună poziţie ocupată de naţionala "tricoloră" din luna mai 2010.
Preşedinte Traian Băsescu a afirmat, la o întâlnire cu preşedintele Parlamentului elen, că diferenţa în nivelul de trai este motorul principal al migraţiei, iar statele europene trebuie să asume necesitatea de a integra, prin educaţie, comunităţile rome.
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) şi Televiziunea Română vor derula în parteneriat campania de informare a populaţiei privind tranziţia de la televiziunea analogică terestră la televiziunea digitală terestră, a anunţat, joi, Laura Georgescu, preşedintele CNA.
Calificarea echipei naţionale a Bosniei-Herţegovina la Cupa Mondială din Brazilia asigură o "tradiţie", potrivit căreia cel puţin o reprezentativă este prezentă în premieră la turneul final, informează fifa.com.
Remus Borza a fost trimis în judecată pentru conflict de interese, fiind acuzat că în perioada în care firma de insolvenţă deţinută de el, Euro Insol, a fost administratorul judiciar al Hidrolectrica, a făcut plăţi către societatea lui de avocatură, în baza unor contracte de asistenţă juridică.
FIFA a dat publicităţii, luni, clasamentul echipelor naţionale, care confirmă faptul că Portugalia, Croaţia, Grecia, şi Ucraina vor fi capi de serie la barajul de calificare la Cupa Mondială, una dintre aceste patru formaţii urmând a fi adversara României în dubla manşă din 15 şi 19 noiembrie.