Criticul de film Irina-Margareta Nistor a vorbit despre pasiunea sa pentru cinema şi a alcătuit un top personal al producţiilor cinematografice autohtone din toate timpurile, într-un interviu acordat publicaţiei ProTV Magazin.
Ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că sunt peste 3.200 de şantiere deschise nefinalizate, care necesită 4 miliarde de lei, dar în 2013 nu vor fi continuate lucrările la sălile de sport sau bazinele de înot din zona rurală şi nu va mai fi deschis niciun şantier nou.
Omul de afaceri George Copos a fost condamnat, marţi, de Judecătoria Sectorului 2 la patru ani de închisoare cu executare în dosarul Loteria I, în care este acuzat de evaziune fiscală de peste un milion de euro, cu ocazia vânzării unor spaţii ale firmei Ana Electronic către Compania Loteria Română.
Autorităţile locale care înregistrează arierate la 31 ianuarie 2013 vor fi obligate să reducă volumul datoriilor cu cel puţin 85% în termen de două luni, până la 31 martie, în caz contrar Trezoreria urmând să limiteze plăţile care pot fi efectuate din contul acestora.
Fostul campion mondial la supermijlocie în versiunea IBF Lucian Bute a fost supus unei intervenţii chirurgicale la sprânceană, pentru a i se înlătura excesul de piele, ceea ce îl va ţine departe de antrenamente timp de şase săptămâni, informează worldboxingnews.net.
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în sesiunea extraordinară, cu 307 de voturi "pentru", 2 "împotrivă" şi 3 abţineri, ordonanţa de urgenţă 1/2013 pentru modificarea Legii privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul stabilirii valorii punctului de pensie pentru anul 2013 la 762,1 lei.
Guvernul a promis Fondului Monetar Internaţional că se va asigura că primăriile cu datorii vor majora taxele locale în raport cu evoluţia inflaţiei din ultimii trei ani (16%), angajamentul fiind inclus în scrisoarea de intenţie convenită cu Fondul ca o măsură de a evita acumularea unor noi arierate.
Bugetul Ministerului Afacerilor Interne pentru 2013 a fost avizat favorabil, marţi, de comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională cu 19 voturi "pentru", şase "împotrivă" şi nicio abţinere.
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la întâlnirea cu parlamentarii USL, cărora le-a cerut sprijinul pentru dezbaterea şi votul proiectului de buget pe 2013, că acesta a fost construit pe ideea respectării unor promisiuni făcute în opoziţie şi care au adus victoria USL în alegeri.