Proiectul tunelului care va face parte din Diametrala Nord-Sud şi va trece pe sub Palatul Parlamentului va fi supus votului viitorului plen al Camerei Deputaţilor, după ce vor fi obţinute avizele de la SRI şi Ministerul Apărării Naţionale.
Sistemul de sănătate are nevoie de alte abordări pe palierele principale - organizare, resurse umane şi finanţare, prin reorganizare putând să se ajungă la eficientizare în termen scurt şi mediu, a declarat luni ministrul Sănătăţii, Raed Arafat, la conferinţa Mediafax Talks about Health Reform.
Mama deputatului Silviu Prigoană este internată la Institutul Inimii "Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca, fiul acesteia spunând că ea este monitorizată de medici, nefiind prima dată când are probleme cardiace, dar că nu este vorba despre "o situaţie complicată".
Soldul creditului neguvernamental a scăzut în octombrie cu 0,3% faţă de septembrie, la 230,106 miliarde lei, diminuându-se atât împrumuturile în lei cât şi cele în valută, potrivit datelor anunţate luni de Banca Naţională a României (BNR).
Preţul gazelor ar trebui liberalizat în termen de 60 de zile, iar statul să sprijine populaţia şi firmele de creşterea tarifelor, apreciază Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).
Actorul american Larry Hagman, interpretul personajului J.R. Ewing din serialul de televiziune "Dallas", care a murit vineri, a primit bani de la dictatorul român Nicolae Ceauşescu, pentru ca regimul comunist să poată să îi folosească imaginea, a anunţat duminică publicaţia britanică Sunday Times.
Gruparea separatistă bască ETA, slăbită din cauza arestărilor, s-a declarat pregătită, sâmbătă, să negocieze cu Franţa şi Spania în vederea "dizolvării sale", la un an după ce a anunţat încheierea celor 40 de ani de luptă armată şi în timp ce separatismul alege de acum viaţa politică, relatează AFP.
Senatorul PNL Mircea Diaconu a fost trimis în judecată pentru cinci fapte de conflict de interese, informează, vineri, Ministerul Public.
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Iaşi, unde a inaugurat 14 kilometri din şoseaua de centură, că orice mare oraş are nevoie de infrastructură pentru dezvoltarea economică şi că trebuie construite variante de ocolire în toate localităţile importante pentru că altfel acestea "se sufocă".