Fiul cel mare al lui Adrian Năstase anunţă că mesajele transmise fostului premier, de ziua acestuia, au ajuns la destinaţie, Andrei Năstase precizând că tatăl său le mulţumeşte celor care i-au fost alături, vineri, la împlinirea a 62 de ani.
Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis prim-ministrului Victor Ponta, miercuri, o scrisoare în care îi atrage atenţia că participarea la Consiliul European fără mandat din partea şefului statului echivalează juridic cu o însuşire a unei atribuţii constituţionale a preşedintelui.
Peste 190.000 de absolvenţi ai claselor a VIII s-au înscris la evaluarea naţională de anul acesta, care începe luni, sub supraveghere video, cu proba de limba şi literatura română, notele de la acest examen urmând să conteze la admiterea în liceu, informează Ministerul Educaţiei.
Perechea Elizabeta Samara/Andrei Filimon au cucerit, duminică, la Buzău, medalia de aur la Campionatele Europene de tenis de masă în proba de dublu mixt, informează site-ul oficial al forului continental.
Echipajul masculin de Canoe 2 al României a cucerit, duminică, medalia de argint în finală la 500 de metri, la Campionatele Europene de la Zagreb.
Producţiile "General Hospital", "Regis and Kelly" şi "Dr. Oz" s-au numărat printre câştigătorii celei de-a 39-a ediţii a premiilor Daytime Emmy, decernate sâmbătă, la Los Angeles, informează hollywoodreporter.com.
Problemele de sănătate ale premierului grec Antonis Samaras şi ale noului ministru de Finanţe Vassilis Rapanos de la acest sfârşit de săptămână au schimbat programul Guvernului şi au amânat cu o săptămână vizita reprezentanţilor creditorilor internaţionali ai Greciei, relatează Ekathimerini.com.
Medicii de la Spitalul Floreasca din Capitală vor decide, luni, dacă starea de sănătate a lui Adrian Năstase îi permite acestuia să fie transferat în penitenciar, hotărârea urmând să fie luată la solicitarea Poliţiei, au declarat astăzi pentru Mediafax reprezentanţii unităţii sanitare.
Cinci bărbaţi, trei ciprioţi şi doi români, care lucrau ca gărzi de securitate pentru un om de afaceri din Cipru au fost ucişi sâmbătă dimineaţa la Ayia Napa, în sudul ţării, relatează Cyprus Mail, în ediţia electronică.