Tensiuni în coaliție: PNL cere PSD să nu transforme bugetul într-o luptă politică. „Criză de care România nu are nevoie”

Tensiuni în coaliție: PNL cere PSD să nu transforme bugetul într-o luptă politică. „Criză de care România nu are nevoie”

PNL avertizează PSD să nu politizeze dezbaterea bugetului pe 2026. 

Partidul Național Liberal avertizează Partidul Social Democrat să nu transforme dezbaterea bugetului de stat pentru 2026 într-o confruntare politică și să respecte regulile stabilite în cadrul coaliției de guvernare, scrie Digi24. 

Reacția liberalilor vine în contextul discuțiilor privind votul asupra proiectului de buget și posibilele amendamente pe care parlamentarii PSD le-ar putea propune.

Potrivit unui comunicat transmis de Partidul Național Liberal, după criza bugetară din anii precedenți, România riscă să ajungă din nou într-o situație tensionată pe plan politic. Liberalii susțin că actualul context economic necesită responsabilitate și stabilitate.

„România nu își mai permite jocuri politice făcute pe banii publici”, spun reprezentanții PNL.

În același comunicat, liberalii atrag atenția asupra situației financiare în care se află statul român. 

„România a încheiat anul 2024 cu unul dintre cele mai mari deficite bugetare din ultimii ani. Consecințele sunt astăzi evidente: presiune majoră asupra bugetului de stat, costuri mai mari de finanțare și o nevoie urgentă de disciplină fiscală”, spune comuniatul PNL.

PNL susține că proiectul de buget pentru 2026 este construit pe baze realiste și că respectă ținta de deficit de 6,2% din PIB, prag considerat important pentru menținerea credibilității României în fața piețelor financiare și a partenerilor europeni.

„În condițiile în care înregistrăm perturbații majore pe piețele combustibililor și pe cele financiare ca urmare a conflictului din Orientul Mijlociu, ceea ce poate genera creșterea inflației și reducerea creșterii economice, prudența și responsabilitatea ar trebui să ne ghideze pe toți”, mai spun liberalii.

Totodată, PNL avertizează că eventuale modificări ale proiectului de buget prin amendamente considerate nesustenabile ar putea duce la destabilizarea situației politice.

„Eventuala tentativă de a schimba proiectul de buget prin amendamente nesustenabile va destabiliza situația politică și va genera o criză de care România nu are nevoie”.

În acest context, Partidul Social Democrat urmează să decidă poziția oficială privind bugetul. Consiliul Politic Național al PSD s-a reunit astăzi pentru a stabili dacă parlamentarii social-democrați vor vota proiectul de buget pe 2026 și dacă vor depune amendamente la acesta.

Comenteaza