Senatorul PNL Mircea Diaconu a declarat, marţi, că demisia sa din funcţia de manager director general al Teatrului Nottara are legătură cu ancheta ANI, dar precizează că a fost de bună credinţă şi că, dacă a fost o eroare, aceasta a aparţinut Senatului.
Aproape 30% dintre utilizatorii de Internet din mediul urban au făcut cumpărături online în ultimul an, iar tinerii în vârstă de 18-24 de ani rămân printre cei mai importanţi cumpărători prin acest mijloc, potrivit unui studiu al GfK România
ziuadecj.ro vă prezintă evenimentele care au avut loc în ziua de 6 decembrie de-a lungul anilor.
Ministrul francez de Interne, Claude Gueant, a apreciat luni că deciziile împotriva cerşetoriei la Paris sunt "utile", calificându-le drept "arme" contra infracţiunilor comise de români, relatează Le Parisien, în ediţia electronică.
Peste 800.000 de români poartă numele Sfântului Ierarh Nicolae, informează Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Camera Deputaţilor a adoptat luni, cu 206 voturi "pentru", 4 "împotrivă" şi 4 abţineri, un proiect de lege referitor la regimul armelor şi muniţiilor, care prevede ca vârsta minimă pentru persoanele care doresc să-şi procure arme letale să fie 25 de ani, faţă de 18 ani cât este în prezent.
Bugetul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei (MCSI) pentru anul 2012 a primit avizul comisiilor parlamentare de specialitate.
Cei mai bogaţi investitori europeni îşi mută plasamentele în bani din euro în alte valute, ca urmare a temerilor că moneda unică s-ar putea să nu supravieţuiască crizei datoriilor suverane, iar dolarul şi yenul sunt printre ţintele preferate, afirmă bancheri citaţi de Reuters.
Cererea USL de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu este aproape gata, urmând a fi prezentată lunea viitoare şi dezbătută în grupurile parlamentare ale Uniunii, a declarat preşedintele PNL, Crin Antonescu.