Cadastrare sistematică în Cluj: peste 54.000 de cărți funciare deschise pentru 4 comune

Cadastrare sistematică în Cluj: peste 54.000 de cărți funciare deschise pentru 4 comune
| Foto: Prefectura Cluj

Astăzi, la sediul Instituției Prefectului Județului Cluj, a avut loc ședința lunară a Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, prezidată de prefectul Maria Forna, cu participarea subprefectului Florentin Burz, a reprezentanților aparatului de specialitate al Prefecturii, precum și a reprezentanților OCPI, ADS, Direcției pentru Agricultură, Gărzii Forestiere, Direcției Silvice, Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare Cluj, CJ Cluj, Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda și Asociației Administratorilor de Păduri.

Ședința a vizat validarea propunerilor privind restituirea terenurilor agricole, neagricole și forestiere, modificările anexelor, corectarea sau rectificarea titlurilor de proprietate, precum și anularea unor titluri existente.

Pe ordinea de zi au fost înscrise 24 de puncte, toate adoptate favorabil:

  • 10 validări privind stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere pentru municipiul Cluj-Napoca și comunele Florești, Cămărașu și Călățele;
  • 11 propuneri de modificări, corectări sau rectificări de titluri pentru municipiul Cluj-Napoca și comunele Mica, Panticeu, Căianu, Vultureni, Câțcău, Dăbâca, Bobîlna și Palatca;
  • 2 anulări de titluri pentru comunele Aiton și Recea Cristur;
  • 1 modificare de anexă pentru comuna Florești.

Prefectul Maria Forna a subliniat importanța respectării legii, a transparenței și a celerității în soluționarea spețelor, evidențiind impactul direct asupra cetățenilor și sprijinul oferit comisiilor locale de fond funciar.

Ședința a inclus și informații despre programul de cadastrare sistematică, parte a proiectului „Creșterea gradului de acoperire și de incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, finanțat prin Axa prioritară 11 din POR 2014-2020 și continuat în POCIDIF 2021-2027. Obiectivul proiectului este înregistrarea sistematică a 5.758.314 hectare din 660 de UAT-uri, cu o valoare totală de 312.891.155 euro, din care 265.957.482 euro reprezintă fonduri europene nerambursabile.

Până la 31 decembrie 2025, lucrările s-au finalizat pentru 4 UAT-uri (Cojocna, Mărgău, Ploscoș și Poieni), fiind deschise 54.142 cărți funciare pe o suprafață de 56.332 hectare, reprezentând 8,45% din suprafața județului Cluj.

Comenteaza