"Cadou" de Crăciun de la polițiștii clujeni: un șofer începător, prins cu peste 130 km/h, a fost lăsat pieton. Dar să vezi ce amendă zdravană a primit

"Cadou" de Crăciun de la polițiștii clujeni: un șofer începător, prins cu peste 130 km/h, a fost lăsat pieton. Dar să vezi ce amendă zdravană a primit
| Foto: ipj cluj / Alba24 - ilustrativ

Un tânăr de 20 de ani din comuna Cășeiu a fost sancționat sever de polițiștii rutieri, după ce a fost surprins circulând cu 139 km/h pe DN1C, în localitatea Livada, pe un sector de drum unde limita legală de viteză este mult mai mică.

Incidentul a avut loc în data de 29 decembrie, în jurul orei 16.00, iar tânărul se afla la volan de puțin timp, permisul de conducere fiind obținut pe 12 decembrie 2025. Acesta nu avea aplicate semnele distinctive de „începător”.

Șoferul a fost depistat cu aparatul radar de un echipaj din cadrul Compartimentului Rutier Gherla, iar entuziasmul acumulat după obținerea permisului s-a transformat rapid într-o sancțiune pe măsură.

Pentru abaterea comisă, polițiștii au aplicat: amendă în valoare de 4.657,5 lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru 120 de zile

 Astfel, după doar câteva zile de la obținerea permisului, tânărul va face o pauză de patru luni de la volan.

Reprezentanții IPJ Cluj reamintesc faptul că experiența în conducere se dobândește în timp, nu prin viteză, iar drumurile publice nu sunt locuri pentru testarea limitelor autoturismelor sau ale legii.

Comenteaza