Căminele studențești din Cluj, în atenția polițiștilor. Ce se va verifica în noul an universitar

Mediul universitar din Cluj-Napoca intră în atenția polițiștilor în noul an universitar.

Biroul pentru Centrul Universitar Cluj-Napoca va continua acțiunile de prevenire și informare în universități, campusuri și cămine studențești, în contextul în care în oraș sunt așteptați peste 75.000 de studenți români și aproximativ 6.000 de studenți străini.

Potrivit IPJ Cluj, în campusurile universitare din Cluj-Napoca sunt 40 de cămine studențești, iar în anul universitar precedent peste 14.000 de studenți au fost cazați în cămine.

Polițiștii vor organiza întâlniri periodice cu reprezentanții studenților, administratorii și membrii comitetelor de cămin, pentru identificarea problemelor și stabilirea unor măsuri de prevenire și intervenție. Reprezentanții studenților și administratorii căminelor vor fi implicați, la rândul lor, în activitățile preventive desfășurate în campusuri.

Prevenirea consumului de droguri reprezintă una dintre direcțiile importante pentru anul universitar 2026–2027. Polițiștii vor desfășura activități de informare împreună cu universitățile, administratorii căminelor și reprezentanții studenților, cu accent pe riscurile asociate consumului de droguri și pe consecințele juridice.

Vor fi organizate, de asemenea, acțiuni pentru prevenirea violenței și a faptelor care afectează ordinea și liniștea publică în căminele studențești. În funcție de situația operativă, polițiștii vor desfășura acțiuni în cămine, inclusiv în colaborare cu alte instituții.

Un alt program care va continua este „Cum să fii preventiv! Corelația dintre capacitatea de reglare emoțională și riscul criminogen”. Prin intermediul acestuia, studenții vor primi informații despre principalele contravenții și infracțiuni la care pot fi expuși, dar și despre modalitățile prin care pot evita implicarea în astfel de fapte sau victimizarea.

Polițiștii vor verifica periodic și sistemele de securitate ale unităților de învățământ superior, inclusiv personalul de pază și respectarea prevederilor legale privind paza și securitatea.

În cazul producerii unor fapte antisociale, polițiștii Biroului pentru Centrul Universitar Cluj-Napoca vor acționa pentru identificarea persoanelor implicate și luarea măsurilor legale, dar și pentru stabilirea unor măsuri de prevenire a repetării acestora.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .