Ce prețuri sunt la Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca / Programul weekend-ului 13-15 decembrie 2024

Ce prețuri sunt la Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca / Programul weekend-ului 13-15 decembrie 2024

Târgul de Crăciun din Piața Unirii va fi deschis până în 1 ianuarie 2025. Intrarea este gratuită, iar programul este 11:00 - 22:30. În cadrul târgului sunt peste 75 de căsuțe decorate, care își așteaptă oaspeții cu băuturi calde, produse alimentare, produse de artizanat, dar și dulciuri. Pentru copii, există ateliere la căsuța lui Moș Crăciun, sanie VR sau carusel. 

Vineri, 13 Decembrie

▪ 17:30 – 18:00: Uniunea Elenă

▪ 18:40 – 19:15: Oldies but Goldies cu Patriciu Pop (recital pian și voce)

▪ 19:20 – 20:50: Școala de Muzică ”VOLTAJ ACADEMY”

▪ 20:00 – 21:00: REMAKERS

▪ 21:00 – 22:00: Trupa The Rol’it – Tribut Eros Ramazzotti

Sâmbătă, 14 Decembrie

▪ 17:00 – 17:30: Colegiul Național ”Gheorghe Șincai”

▪ 17:30 – 18:00: Uniunea Elenă

▪ 19:00 – 19:40: Kids Sing Academy – Recital de Crăciun

▪ 20:00 – 21:00: Semnal M

Duminică, 15 Decembrie

▪ 17:00 – 17:30: Urban Dance Lab – Raluca Todea

▪ 17:30 – 18:00: Uniunea Elenă

▪ 19:00 – 19:45: Recital de Crăciun ”Corul Allegria”

▪ 20:00 – 21:00: Seară specială cu cântece patriotice, jocuri tradiționale și colinde – Adriana Irimieș și Ansamblul Folcloric Dor Transilvan

 

Cei care vin la Târgul de Crăciun și vor să bea un pahar de vin fiert trebuie să scoată din buzunare 18 lei. Un cidru de mere cald costă 15 lei, un langos cu smântână și cașcaval costă 20 de lei. Cei care vor să se bucure de tradiționalele sarmale trebuie să știe că un meniu costă 35 de lei. Kürtös kalacs-ul costă 25 de lei, iar o plăcintă cu șuncă și cașcaval costă 20 de lei.

Cei care vor să se bucure de o ciocolată caldă la 250 de ml vor trebui să scoată din buzunar 20 de lei, iar o sticlă de suc la jumătate de litru costă 15 lei. Pentru un hotdog clasic clujenii vor plăti 25 de lei, iar dacă vor și o porție de cartofi prăjiți trebuie să mai plătească încă 15 lei.

Târg de iarnă de la Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj

Târgul de la Sala Sporturilor ține până pe 15 februarie 2025 și va fi deschis zilnic de la 11:00 la 22:00, iar în Ajunul Crăciunului și în Ajunul Anului Nou de la 11:00 la 16:00.

Peste 15 căsuțe luminate și decorate îi așteaptă pe vizitatori, care pot servi băuturi și preparate tradiționale. Copiii se pot bucura de o plimbare în trenulețul spiridușilor și au la dispoziție un patinoar de 600 de mp, care va funcționa pe parcursul iernii și care este destinat tuturor vârstelor. Patinoarul este deschis zilnic între 10:00 și 22:00, iar accesul costă 30 de lei (închirierea de patine costă 20 de lei).

 

Comenteaza